HappyThankYouMorePlease

Cum faci să te simţi toamna/ iarna ca într-o zi plăcută de primăvară?!

Te uiţi la HappyThankYouMorePlease Smile

De-abia ce s-a terminat şi l-aş pune din nou. Unele filme, ca şi unele cărţi parcă ne aleg şi-şi aleg şi momentul în care se vor vizionate/ citite…

Un film cu câteva poveşti de dragoste, naturale, delicate, care nu provoacă diabet pe motiv de dulcegării ieftine.

Rar mi s-a întâmplat să văd un film de dragoste, care să nu fie dramă, dar să nu abunde în clişee şi în siroape hollywoodiene.

Nu este comedie, dar provoacă zâmbete, nu este dramă, dar impresionează şi cel puţin un oftat tot smulge.

Ne este frică să fim fericiţi sau chiar şi numai să ne fie relativ bine.

Suntem convinşi că nu putem, că nefericirea este un patern prea înrădăcinat în noi şi în vieţile noastre, uneori o considerăm infiltrată în codul genetic, aşa că ne complacem în braţele ei şi căutăm să fugim şi să respingem binele, frumosul care nu se conformează anticipaţiilor şi proiecţiilor noastre, de cele mai multe ori, paradoxal, mai negativiste şi mai dure decât realitatea.

Şi din nou mi-am amintit de celebra replică a lui John Lennon, “viaţa este ceea ce se întâmplă în timp ce noi ne facem alte planuriSmile

În rest, actori foarte bine aleşi, care au jucat perfect, iar coloana sonoră este absolut superbă!

O nouă obsesie muzicală se insinuează după ce deja am ascultat piesa de….multe ori Smile

Să nu uit: scenariul este foarte fain, aparent simplu, dar cu multe printre rânduri, replici naturale şi subtile în acelaşi timp Smile

– De ce nu vii să mă auzi cum cânt?
– Vrei să ştii?
– Da.
– Pentru că am vrut să mă întâlnesc cu fata asta când eram în colegiu şi care era disperată să ajungă actriţă. Numai despre asta vorbea. Şi am mers s-o văd într-o piesă…
– Rău?
– Lipsită total de talent. A fost incredibil. A trebuit să mă despart de ea.
– Pentru că era o actriţă proastă?
– Nu-mi păsa dacă era bună sau rea, ea credea că este bună. Asta m-a făcut să-mi dau seama că fata asta nu se cunoştea deloc. Şi cred că tu eşti grozavă. Cred. Şi de aceea nu pot veni să te văd cântând, pentru că asta ar putea schimba totul.
– Dar dacă sunt grozavă?
– Dar dacă nu eşti?
– Dar dacă tu eşti un scriitor slab?
– Nu sunt.

M-am săturat de optimism. E prea obositor.

– Eşti un dezastru.
– Şi ce?! Tu nu nevoie de un proiect?
– Şi eu sunt un dezastru. Crede-mă.
– Atunci hai să ne organizăm împreună.

Încerc să abandonez ideea că trebuie să plătim pentru fericire cu tristeţe şi tragedie. Că ar trebui să existe un echilibru între ele.

Scena. Cina cu numărul 2. Încerc să scap de el.
Nu am noroc. Deci, fii atent.
Ştii cum spun oamenii că frumuseţea e înăuntru? Asta e o porcărie. Frumuseţea e pe dinafară. Şi iubeşti ceva frumos. Cine nu face aşa?
Dar uite care e nebunia, Sammy băiatule.
Îl ascult pe Sam 2, îl ascult.Pentru cã m-a pus să închid ochii, ce tare!
Şi îşi pledează cazul, pentru ce e important să fim împreunã.
Şi în timp ce vorbeşte e ca şi cum moleculele feţei lui se rearanjează, pentru că-mi deschid ochii şi dintr-o dată sunt în faţa celui mai frumos bărbat.
Ce nebunie! Cine ar fi crezut?!

Facebook comments:

6 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.