Obsesia perenităţii şi paradisurile de-o clipă

“Greşeala noastră fatală este de-a căuta paradisuri perene. Plăceri care nu se uzează, legături permanente, mângâieri cu vitalitate de liane: arborele piere, dar împletiturile lor continuă să înverzească.

Această obsesie a duratei ne face să ratăm atâtea paradisuri fugitive, singurele de care ne putem apropia în trecerea noastră fulgerătoare de muritori.

Minunile lor se ivesc din locuri adesea atât de umile şi efemere, încât refuzăm să întârziem asupra lor. Preferăm să ne construim visele din blocurile de granit ale deceniilor.”

Andrei Makine – Cartea scurtelor iubiri eterne

Mă tot întreb dacă am o predispoziţie (poate temporară) de a observa astfel de idei şi de a mă apleca asupra lor, acum mai mult decât oricând, sau au aceste rânduri încăpăţânarea de a mi se dezvălui exact când “am nevoie” de ele, ca nişte variaţiuni pe teme adiacente…Spun asta pentru că şi Moravia, zilele trecute, îmi atrăgea atenţia tot asupra clipelor, asupra fericirii inconştiente în raport cu cea aşteptată, cea perenă la Makine…

Aşadar, nu atingerea unui scop, ci drumul spre el…iubirea ca şi scop în sine…

O să revin cu postări şi despre cartea lui Moravia şi despre cea a lui Makine, dar nu m-am putut abţine să nu încastrez rapid în evantai rândurile astea care-mi spun atât de multe Smile

4 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.