Despre timiditate

Acum ceva vreme, într-o discuţie cu câţiva prieteni, am ajuns la subiectul timidităţii. Nu sunt de felul meu o persoană timidă, rar am fost stresată de vorbitul în public sau de interacţiunea cu persoane pe care nu le cunosc, aşa încât nu m-a preocupat în mod special această temă, dar, cu ocazia dialogului respectiv, mi-am dat seama că am şi eu momente de timiditate în anumite situaţii sau în diverse perioade, când timiditatea se face resimţită ceva mai frecvent.

Gândindu-mă la momentele de timiditate şi observând şi alte persoane care au astfel de momente, mai multe sau mai puţine, mi-am dat seama că timiditatea este, de fapt, şi o consecinţă a mândriei, a orgoliului, a unei temeri exagerate de ridicol, de a fi percepuţi altfel decât vrem.

Timiditatea vine, într-o oarecare măsură, din lipsa de încredere în noi înşine, dar nu e atât de simplu. Pe de-o parte, încrederea în sine este influenţată şi de ce vrem de la noi. Sunt de acord că trebuie să vrem cât mai mult, dar dacă exagerăm în acest sens, riscăm să ne subevaluăm continuu şi, fiind nemulţumiţi de raportul între cum suntem şi cum am vrea să fim, ne sabotăm singuri.

Pe de altă parte, suntem dependenţi şi de ceea ce cred alţii despre noi, de impresia pe care o lăsăm, unii în mai mare măsură, alţii într-o măsură mai mică, dar nimeni nu poate susţine că nu-i pasă absolut deloc şi că nu este câtuşi de puţin influenţat de părerea celorlalţi, chiar dacă e vorba doar de persoanele apropiate. În consecinţă, ne raportăm nu doar la cum am vrea să fim, ci şi la cum vrem să ne perceapă ceilalţi. Dorim să creăm o anumită impresie şi suntem preocupaţi, mai mult sau mai puţin de asta, chiar dacă uneori nici nu realizăm.

Din dorinţa de a crea o impresie bună, fie că aceasta concordă cu realitatea, fie că nu, în anumite contexte, atunci când ne dorim foarte mult, când ne preocupă şi nu ne putem detaşa de imaginea pe care o vrem în ochii celorlalţi, atunci, cred eu, timiditatea ajunge la cele mai mari cote.

Bineînţeles, n-am descoperit roata, nu vă spun, probabil, nimic nou, dar, tocmai pentru că m-am confruntat rar cu această chestiune, poate în contexte repetitive sau în perioade în care-mi slăbea încrederea în mine, am încercat să înţeleg cum se explică, reuşind să izolez cumva stările, gândurile din momentele respective şi să-mi dau seama că de multe ori timiditatea îşi face simţită prezenţa pentru că ne împiedicăm de vanitate, mândrie, neacceptarea posibilităţii că putem greşi sau că putem lăsa o impresie mai puţin strălucită decât ne-am dori, de faptul că ne luăm pe noi şi pe ceilalţi prea în serios. Smile

Am ajuns aşadar la concluzia că, şi în acest caz, detaşarea, înţelegerea faptului că nu ne defineşte doar un anume moment, că impresiile sunt relative şi că, aşa cum ale noastre se pot schimba, la fel de poate întâmpla şi cu ale celorlalţi, pot face minuni.

4 comments

  • Am fost timiditatea intruchipata, acum mi-a mai trecut Smile Niciodata nu m-am gandit ca ar putea veni din mandrie, ci doar din lipsa de incredere in sine. Dar avand in vedere ca sunt leu, s-ar putea sa ai dreptate si cu mandria Smile (ca cica e caracteristica principala a leilor, sa fie ei perfecti mereu Grin).
    O sa ma gandesc la felul in care ai pus problema.

    PS. N-am uitat de leapsa, e grea, ma tot gandesc la ea si astept starea necesara ca sa abordez problema

    • În mod clar are de-a face cu încrederea în sine, dar are şi mândria rolul ei, după cum mi-am dat seama dând atenţie situaţiilor în care sunt timidă, deşi timiditatea nu mă caracterizează de regulă..
      Leapşa respectivă are nevoie de o anume stare de spirit, aşa este Smile

  • Cateodata ma intreb daca sunt timid.
    Imi raspund ca depinde mult de context.
    Cateodata cred ca depind/depindem de parerea celorlalti, dar si atunci imi raspund ca este doar o chestiune de propriu caracter.
    Timiditatea este o specie de fobie, dar o fobie de ce anume ?
    O fobie de parerea exterioara in cele mai multe cazuri.
    Probabil ca nimanui nu ii place sa fie timid, dar ceea ce conteaza cel mai mult este sa fi judecat de oameni care chiar inteleg ceea ce vrei tu sa spui.
    Nu conteaza ca te judeca intr-un mod pozitiv sau negativ, important este sa judece adevaratul sens al cuvintelor

  • Pingback: Modigliani | Evantaiul Memoriei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.