Agios Nikolaos şi Insula Spinalonga

Am ajuns şi la ultima poveste despre Creta…

Agios Nikolaos se află la aproximativ 65 km de Heraklion şi vreo 40 km de Hersonissos, iar drumul este foarte fain. Am lăsat maşina în zona portului, destul de departe de centru şi ne-am plimbat de-a lungul ţărmului.

 

Oraşul este foarte frumos, centrul oraşului, aflat chiar pe faleză, este împânzit de terase şi magazinele de suveniruri. Atracţia principală o reprezintă Lacul Voulismeni, un lac de formă rotundă, cu apă dulce, care este situat chiar în centru şi comunică, în adâncuri, cu marea. Potrivit legendei, în acest lac s-au îmbăiat zeiţele Atena şi Artemis.

 

Una din excursiile oferite de agenţiile de turism, la 55 de euro, este o plimbare la insula Spinalonga, cu plecare din portul Agios Nikolaos. Nu prea sunt adepta acestor excursii, şi pentru că nu sunt foarte bine organizate, dar şi pentru că prefer să bântui la liber, aşa că nu recomand această excursie decât dacă vă doriţi foarte mult să vizitaţi şi să aflaţi mai multe despre insula leproşilor.

Ce mi-a plăcut cel mai mult în această excursie au fost plimbarea pe mare până la Spinalonga şi, în special, popasul pe insula Kolokithia, în jurul căreia am văzut cea mai frumoasă apă…ceva mai rece decât în restul zonelor, dar cu nişte culori senzaţionale Smile

 

Insula Spinalonga a fost denumită astfel de către italieni, în timpul ocupaţiei veneţiene, numele însemnând “spin lung” şi fiind dat datorită formei insulei. Numele ei oficial este Kalidon. În prezent, insula este nelocuită, ultimul locuitor al ei, un preot, a părăsit insula în 1962. Până în 1957, insula a fost adăpostul leproşilor, care erau aduşi şi îngrijiţi aici.

 

Pentru că am ajuns la finalul poveştilor de vacanţă, trebuie să vă spun şi ce alte locuri superbe mai sunt în Creta, pe care nu am apucat să le vizitez…

  • Oraşul Rethymnon, considerat capitala intelectuală a Cretei, cu arhitectură de influenţă veneţiană
  • Plaja Elafonisi – celebra plajă cu nisip roz, aflată în partea de SV a insulei
  • Plaja Stavros pe care s-a filmat Zorba Grecul
  • Satul Fodele – satul situat într-un crâng de portocali, în care se află şi muzeul El Greco
  • Plaja Falassarna, care cică ar fi cea mai bună plajă din Creta, aflată în zona de V a insulei, în Golful Falassarna, între Laguna Balos şi Elafonisi.

Despre acestea, cu ocazia următoarei vacanţe în Creta, căci mie când îmi intră ceva în cap…nu-mi mai iese Big Smile

5 comments

  • Grecia e una din tarile la care visez de cand eram mica! Eh, nu e timpul pierdut inca! Cred ca apele acelea atat de limpezi mi-ar alunga si teama mea de apa! Big Smile

    • Bineînţeles că nu e timpul pierdut! Smile
      În cazul celor mai multe plaje din câte am văzut eu în Grecia, adâncimea apei creşte încet, adică e mult spaţiu unde te poţi bălăci fără nici o teamă şi fără valuri care să te sperie Smile

  • Si mie imi place sa bantui pe unde am chef si mai ales sa zabovesc pe unde mi se pare interesant atat cat vreau, fara sa fiu conditionata de un program prestabilit. Si trebuie sa recunosc ca nu-s adepta cararilor batute. Mai degraba ma atrage sa ma plimb pe unde nu exista un anumit traseu. Oricum, e de vis acolo! Felicitari! Pare un concediu minunat 8->.

    • A fost într-adevăr un concediu minunat Smile
      Da, nu e plăcut să depinzi de un autocar sau de un vapor, dar, când e vorba de plimbări pe insule, nu prea ai de ales Big Smile
      În rest, prefer să bântui, să mă opresc când am chef, să casc gura la peisaje…

  • Pingback: Ca după concediu… | Rontziki

Leave a Reply to Cami Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.