A sta la televizor
“Nu toată lumea “stă” la televizor. Unii se uită la două-trei emisiuni şi apoi pleacă. Cu alte cuvinte, unii încasează tot, alţii aleg.
Din punctul meu de vedere, exponenţii celei de-a doua categorii sunt publicul adevărat, publicul preţios, care trebuie avut în vedere de posturile serioase. Nu a face rating ar trebui să conteze, ci a fi pe lista de opţiuni constante ale unui public selectiv, exigent, degustător.
Dar aşa cum există lectura-viciu, ai cărei împătimiţi devorează tot, fără discernământ şi fără reflexie, aşa cum există erotismul vicios, care aspiră să consume toată populaţia feminină, într-o precipitată exaltare a cantităţii, există şi telespectatori vicioşi, care stau dinaintea micului (dar suveranului) ecran cu orele, de la buletinul de ştiri până la incontinenţele nocturne ale famelnicului Dan Diaconescu.
Aceştia constituie, după mine, falsul public de televiziune, publicul vegetal, decerebrat, nevrotic. Dar e, totodată, publicul majoritar. Prin urmare, la el se gândesc constructorii de programe, el decide ce “se dă”, el garantează succesul sau căderea.
Într-un anumit sens, tema tuturor posturilor de televiziune pare să fie următoarea: cum să face ca cei care stau şase ceasuri pe zi la televizor să stea opt, sau măcar să nu coboare la cinci. Avem un public pasiv? Să-l facem şi mai pasiv. Avem un public leneş? Să-l facem inert. Ideal e telespectatorul imobil, cel care face din fotoliul propriu centrul tuturor activităţilor domestice: mănâncă la televizor, doarme la televizor, se ceartă la televizor ş.a.m.d.
Spunem “a sta la televizor” şi nu mai percepem subtextul de paralizie al acestei îndeletniciri. E “consum” în varianta lui cea mai statică, mai placid “receptivă”, mai tâmpă. La teatru sau la cinema, trebuie “să te duci“, “să mergi“. A sta la televizor e, pur şi simplu, a sta, a-ţi diminua maximal prezenţa, a te abandona unui confort fără arderi, fără investiţie personală, fără riscuri.
Pasivitatea este reduplicată, adesea, şi printr-o altă “figură” a inacţiunii: “stai şi te uiţi”. Faţă de “a privi”, care implică atenţie, in-specţie, ofensivă sfredelitoare, “a te uita” e dezangajant şi flasc. A te uita e, tocmai, a te abţine să intervii, a refuza să participi, a sta deoparte, pe scurt, a nu face.”
Andrei Pleşu – Despre frumuseţea uitată a vieţii
Nu ma intreba de ce Plesu nu imi place la tv, nu imi place in viata reala sau in ziare, imi place doar in cartile lui…si atat!
Îmi place f mult cum scrie şi mi-a plăcut în mod special în emisiunile cu Liiceanu de la TVR…în rest, este un personaj controversat, dar nu vreau ca asta să-mi strice cu ceva plăcerea de a-l citi. Până la urmă, dacă aş alege să citesc un scriitor în funcţie de cât de mult îmi place sau nu omul, cred că pe mulţi ar trebui să-i tai de pe listă
Eu il gasesc in emisiunile cu Liiceanu prea pedant pentru un public inteligent asa cum si-l doreste
de fapt, amandoi se completeaza in pedanterii si nu pierd nicio ocazie de a se complimenta…
ca fapt divers, a avut o emisiune in care vorbea despre corectitudintea gramaticala, conjugand defectuos verbul “a avea”… sau formularea “sa aibe” o fi devenit corecta?
scriitura o gasesc realista, dar observ cateva inconsistente in idei
Am observat şi eu că se complimentează mereu şi m-a amuzat, oricum, asta nu mi-a stricat plăcerea de a-i asculta discutând fain, după părerea mea
Am ratat emisiunea cu “să aibe” că sigur nu mi-ar fi scăpat aşa ceva, este una din greşelile care mă zgârie rău pe timpan
Mulţam pentru vizită şi comentariu! Te mai aştept pe la mine
Nu am televizor de vreo 5 ani si ma simt excelent. Mai reduc timpul petrecut pe internet si sunt un om liber
Evident, nu se compara, pe internet tu decizi cu ce anume te delectezi, treci din starea pasiva intr-una activa. De fiecare data cand mai merg la ai mei si arunc o privire la ecranul televizorului, ajung la concluzia ca e o bataie continua de joc…
Te felicit şi te asigur că nu pierzi nimic
Eu mai văd când şi când câte o ştire, dar în rest văd filme din calculator sau de pe dvd, altfel televizorul ar putea sta închis oricât…
Dap, pe net, e altceva, nu e chiar pasiv, dar, personal, cred că stau mai mult decât ar fi cazul, aşa că tre’ să mai reduc şi voi fi un om liber, cum bine spui
Pingback: La plimbarea prin blogosferă (19) | Rontziki