Dialoguri nocturne
Rontziki: De ceva vreme vreau să scriu despre schimbare, ideea ar fi, de fapt, dacă oamenii se schimbă sau nu…
Rontziki: Scrie!
Rontziki: Păi de-a lungul timpului, am cam fost convinsă că oamenii se schimbă, că sunt într-o continuă schimbare, evoluţie
Rontziki: Aşa, şi?
Rontziki: Acum nu mi se mai pare chiar aşa…cred că, de fapt, oamenii nu se schimbă în esenţă, se poate schimba o atitudine, o abordare, un fel de a te raporta la diverse planuri ale vieţii…
Rontziki: Şi atitudinea, abordarea nouă nu vin dintr-o schimbare interioară mai profundă?
Rontziki: Atitudinea poate veni şi numai din conştientizarea unor stări, dintr-o înţelegere diferită a aceloraşi situaţii, nu dintr-o schimbare propriu-zisă, iar abordarea poate determina ea însăşi schimbări de percepţie, de raportare, dar astea, iarăşi, nu sunt schimbări de esenţă.
Rontziki: Deci crezi, de fapt, că oamenii nu se schimbă.
Rontziki: Nu ştiu…cred că un om nu se schimbă radical, doar dezvoltă ceea ce exista deja în el, poate fi o trăsătură bună sau una mai puţin bună, aşa cum poate fi o trăsătură pe care o manifestase anterior sau o trăsătură care nu ieşise încă la iveală. Uneori, ceilalţi au impresia că cineva s-a schimbat radical tocmai pentru că nu observaseră anterior o anume trăsătură care a devenit mai pregnantă, dar, dacă s-ar uita foarte atent, poate ar găsi legături fireşti între felul de a fi al cuiva, între trăsăturile manifestate deja şi cea nouă…
Rontziki: Păi şi ai de gând să scrii despre asta sau nu?
Rontziki: Nici asta nu ştiu…ce să scriu?! Că habar n-am dacă oamenii se schimbă cu adevărat sau ba? Că gândeam că se pot schimba, iar acum sunt mai degrabă sigură că nu? Ca să nu mai zic că, totuşi, cred că evoluăm, că ni se modifică percepţia, că experienţele ne învaţă încontinuu câte ceva şi că n-am cum să numesc această evoluţie decât schimbare…Îţi dai seama ce varză de postare ar ieşi?
Rontziki: Ei şi ce?! Parcă ar fi prima 
De fapt, cred că ai o problemă cu termenii. Te gândeşti la schimbare în sensul de “înlocuire”, ca la un schimb, dar schimbare înseamnă şi “modificare, transformare”
Rontziki: Corect! Dacă pun problema aşa, da, cred că oamenii se modifică, se transformă de-a lungul vieţii, dar nu cred că esenţa lor se schimbă, pentru că, fireşte, nu putem vorbi de o “înlocuire”.
Rontziki: Aoleu, ai luat ideea şi ai făcut-o praf!
Rontziki: Ba nu, pentru mine chiar are sens acum şi te rog să nu despici firul mai mult, că e deja suficient! Îmi dai şi-aşa prea multe bătăi de cap!
Rontziki: Eu ţie sau tu mie?
Rontziki: Care eu, care tu?! Să revenim la subiect şi lasă-te de dezbateri în contradictoriu, că până la urmă trebuie să colaborăm şi să cădem de acord, că altfel dezechilibrăm tot ansamblul…
Rontziki: Revenim la schimbarea oamenilor…
Rontziki: Tu ce părere ai?
Rontziki: Păi eu nu am păreri în seara asta, tu ai tema, tu ai părerile, eu sunt aici doar ca să ţi le întorc pe mai multe feţe…
Rontziki: Aşa m-aş lipsi de tine…
Rontziki: Aşa te-ai plictisi fără mine, fără “pe de altă parte” 
Rontziki: Bine, bine…mă ţii de vorbă neproductiv! Şi totuşi, nu toţi oamenii se transformă, cu siguranţă mulţi oameni nu se schimbă deloc, rămân liniari şi constanţi în părerile pe care le au, în sentimentele lor şi în raportarea la viaţă
Rontziki: Mda, aici ai dreptate, dar de ce-o fi aşa?
Rontziki: Am observat că, de regulă, experienţele determină transformări şi mă gândesc că oamenii care nu se schimbă duc o viaţă liniară, adică au experienţe, dar probabil nu foarte diferite între ele. În schimb, oamenii care trăiesc în mai multe medii de-a lungul vieţii, cei care călătoresc mult, cei care trăiesc experienţe foarte diferite unele de altele, trec probabil prin transformări mai multe, mai profunde şi mai interesante…
Rontziki: Bla, bla, bla, crezi tu că toţi oamenii care trec prin multe învaţă multe?
Rontziki: Nu neapărat, depinde şi de oameni, fireşte, dar cu cât cunosc mai multe medii, cu cât experimentează mai multe activităţi, cu atât au şansa să înveţe mai multe, să descopere mai multe unghiuri din care să privească, să capete noi viziuni
Rontziki: De unde ai pornit şi unde ai ajuns…Publici asta?
Rontziki: De ce nu?
Rontziki: E cam aberant, n-ai scris mai nimic de fapt…mai bine du-te şi dormi!
Rontziki: O să public! Până la urmă, cred că n-am scris nici o postare aşa de uşor ca acum…Oricum mai discutăm pe tema asta 
Rontziki: Sunt convinsă! Ştiu eu unde baţi, ce te roade, dar mai avem mult de discutat până ne lămurim
Rontziki: Mda…
Si uite cum un monolog se transforma intr-un dialog! Frumos, mi-a placut. Pana la urma cred ca oamenii se pot transforma, in mai bine sau mai rau, dar nu se pot schimba radical..
Mă bucur că ţi-a plăcut
Mă bântuia tema şi nu reuşeam să sintetizez ceva, aşa că am scris cam tot ce-mi trecea prin cap 
Tare savuros dialogul, suprinde oarecum modul in care ajungem la o ,,parere”, opinie, cu ajutorul acelei parti din noi care pune intrebari, care ne ironizeaza si ne ia peste picior de fiecare data cand facem o afirmatie…
Cat despre schimbarea la oameni, asta cred si eu, ca in esenta ramanem aceeasi, eventual ne cizelam anumite comportamente sau dezvoltam altele, care erau mai latente. Esenta ramane, insa.
*aceiasi, of.
Mie mi se întâmplă frecvent
deh, balanţă, până când mi se formează o părere (afară de cazurile impulsive în care am doar “impresie” nu chiar părere), mai multe părţi din mine analizează toate ideile, unele chiar aberante 
Mi-a plăcut mult monologul-dialog. Sunt de acord cu ce ai spus tu. IQ-ul nu prea poate fi amelioarat pe parcursul vieţii spre deosebire de EQ, inteligenţa emotională, care poate fi îmbunătăţită. Părerea mea e că aici ar trebui să insistăm mai mult… Bine , dar e numai părerea mea…
)
Zile senine!
Păi da, evoluţia de care vorbeam eu nu prea are de-a face cu IQ-ul, ci exact cu EQ-ul
Aici avem de învăţat 
Zile faine şi ţie!
haha postarea ta ma duce cu gandul la “Viara pe un peron” a lui Paler, cand povestea el ca in mintea lui exista doua voci care pot lua, pe rand doua pozitii antagonice: pot fi ‘avocatul apararii’, dar si al ‘acuzarii’, construind si desfiintandu-si singur propriile afirmatii. cam asa fac si eu si vad ca si tu. si e firesc, pana la urma, in cazul unor concepte atat de dificile precum schimbarea, se lasa mult loc interpretarii. Eu cred in schimbare, dar nu atat de mult in alegerea schimbarii. eu, ca budista, recunosc ca nu cred in existenta unui sine interior, ci doar in existenta mintii, componenta a creierului nostru. schimbarea, in viziunea mea, e o pura alegere. putem alege sa ne schimbam sau nu. uneori reusim, dar de obicei sunt anumite atitudini sau comportamente, cum spuneai si tu la un moment dat. de ce nu e mai mult? eu nu cred ca nu s-ar putea schimba si mai mult, ci mai degraba ca in aceste schimbari intervine cu un cuvant foarte greu ‘obisnuinta’. e mai usor sa schimbi cate ceva, pe ici pe colo, decat sa schimbi ceva major, pentru simplu motiv ca ‘deep down’, nu vrei si esti prea angrenat intr-un obicei atat de perpetuat.
Foarte interesantă viziunea…într-adevăr, are un rol important obişnuinţa şi faptul că, poate tot din obişnuinţă şi comoditate, acceptăm lucrurile aşa cum sunt şi nici măcar nu ne propunem să le schimbăm, şi atunci, da, poate am fi putut schimba mai mult sau mai multe, dar nu o facem…O să mai meditez la asta
Pingback: Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în viaţa ta! | Rontziki
Eu cred ca oamenii schimba cate ceva pe ‘ici, pe ‘colo, dar nu si sinele, esenta lor. Materialul din care sunt plamadititi se mai coace, se mai cojeste, dar miezul ramane acelasi. Si eu am dialoguri nocturne ca ale tale, imi formulez tot felul de teorii, pe care apoi mi le dezbat cu cealalta Margeluta, care e foarte indarjita de felul ei si-mi demonteaza toate afirmatiile!
După ce m-am mai “documentat” în domeniu, da, sunt şi eu de părere că sinele, esenţa nu se schimbă, dar noi ne schimbăm pentru că nu lăsăm întotdeauna sinele, esenţa noastră să iasă la suprafaţă…iar atunci când le lăsăm, putem crea impresia că ne-am schimbat, când, de fapt, doar atunci suntem noi cu adevărat
Ah, ce mă bucur când mai dau peste “nebuni” ca mine