Magazinul de sinucideri

magazinul-de-sinucideriO cărţulie haioasă de citit în câteva ore…pe cât de sumbru este titlul, pe atât de amuzantă este cartea lui Jean Teulé, umor negru, evident.

Cândva în viitor, familia Tuvache se ocupă de un magazin cu toate cele necesare unei sinucideri. Toţi cei care s-au săturat de viaţă (se pare că, în vremurile viitoare în care se petrece acţiunea, foarte mulţi sunt cei care ajung la concluzia că nu merită să trăieşti) trec pragul magazinului unde găsesc: funii cu nodul gata făcut, săbii pentru harakiri, otrăvuri, şerpi ucigaşi, bomboane otrăvite şi multe altele, nelipsind chiar un ingenios kit pentru sinucidere. Membrii familiei Tuvache sunt foarte pătrunşi de importanţa activităţii lor, deprimaţi şi nefericiţi încă de la naştere, toţi poartă nume ale unor celebri sinucigaşi.

Mezinul familiei, Alan, nu se potriveşte însă deloc în peisaj, fiind un copil blond, vesel şi plin de viaţă, ceea ce-i nemulţumeşte la culme pe părinţii mândri tare de ceilalţi doi copii care se întrec în a inventa noi metode de sinucidere.

Romanul devine o inversare a oricăror idei legate de preţuirea vieţii, de lupta cu obstacolele, de aprecierea optimismului, autorul redând cu umor, dar lăsând să se întrevadă dezaprobarea, viziunile sumbre ale familiei Tuvache:

– Mama spune cu mândrie despre fiul ce mare: “Are sinuciderea în sânge”

– Alan este pedepsit pentru că “L-au întrebat la şcoală ce înseamnă sinucigaş şi el a răspuns: sinucigaş este un om pe care-l dor sinusurile…

– Marilyn primeşte de ziua ei “un tort în formă de coşciug. Pereţii de ciocolată ai tortului imită lemnul lăcuit al coşciugelor folosite în crematorii. Capacul negru de cacao, cu decoraţiuni bogate, e parcă de acaju. Aproape de capăt, prăjitura coşciug se desface şi se vede un căpşor modelat din pastă roz de migdale, aşezat pe o pernă de frişcă.

V-aţi amintit de familia Adams?! Este inevitabil…doar că romanul nu este la fel de amuzant ca The Addams Family şi, pe lângă umor negru, are şi morală, ca să zic aşa…

Cartea pare şi este, până la un punct, foarte previzibilă. Finalul m-a surprins şi m-a cam dezamăgit…îmi plac finalurile imprevizibile, dar acestuia nu i-am “înghiţit” sensul pe care cred că a vrut să i-l dea autorul şi nici morala evidentă ce transpare din majoritatea paginilor şi din cursul acţiunii. Mi-ar fi plăcut mai mult dacă se rezuma la o carte cu anti-eroi în care să-şi fi urmat doar imaginaţia şi umorul…

5 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.