Câteva “Proustiene”

“Ne străduim în orice clipă să ne modelăm viaţa, dar copiind fără voie, ca un desen, tră­săturile celui ce suntem şi nu pe ale celui ce ne-ar fi mai plă­cut să fim.”

“…egoiştii au totdeauna ultimul cuvânt; pornind din capul locului de la prin­cipiul că hotărârea lor e nestrămutată, cu cât senti­mentul în temeiul căruia îi soliciţi să renunţe la ea este mai emoţionant, cu atât găsesc că nu ei, care rezistă, sunt condamnabili, ci aceia care-i pun în situaţia de a re­zista, astfel încât propria lor asprime poate merge până la o cruzime extremă, iar lucrul acesta nu face decât să agraveze cu atât mai mult, în ochii lor vina fiinţei des­tul de nedelicată ca să sufere, ca să aibă dreptate şi ca să le pricinuiască astfel durerea de-a înfrunta propria lor com­pătimire.”

Marcel Proust – În căutarea timpului pierdut, vol. 3 – Guermantes

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.