Iubiri şi multiple deveniri

Marcel-Proust-In-cautarea-timpului-pierdut-vol1-Swann

La vîrsta oarecum a dezamăgirilor de care se apropia Swann, cînd ştii să te mulţumeşti să fii îndrăgostit pentru plăcerea de a fi, fără a cere neapărat ca şi celălalt să te iu­bească, această apropiere a inimilor, chiar dacă nu mai este, ca în prima tinereţe, scopul către care tinde iubirea, rămîne totuşi legată de ea printr-o asociaţie de idei atît puternică încît poate deveni cauza iubirii, dacă apare înaintea ei. Odinioară visai să stăpîneşti inima femeii pe care o iubeai; mai tîrziu, simţămîntul că stăpîneşti inima unei femei poate fi de ajuns pentru a te face să te îndrăgos­teşti de ea. Cum în iubire cauţi mai ales o plăcere subiectivă, la vîrsta cînd s-ar părea că trebuie să domine gustul pentru frumuseţea femeii, iubirea poate lua naştere – iubirea cea mai fi­zică – fără ca să fi avut la temelie o dorinţă prealabilă. La această epocă a vieţii noastre, ai trăit iubirea de mai multe ori; ea nu mai evoluează singură, după propriile-i legi necunoscute şi fa­tale, în faţa inimii noastre uimite si pasive. Îi venim în ajutor, o falsificăm prin memorie, prin sugestie. Recunoscînd unul din simptomele ei, ne amintim şi de altele, pe care le facem să renască. Deoarece posedăm me­lodia ei, în întregime gravată în noi, nu avem nevoie ca o femeie să ne spună cum sună începutul — plin de admiraţia pe care o inspiră frumuse­ţea — pentru ca să găsim de îndată urmarea. Şi dacă începe la mijloc, acolo unde inimile se apropie, unde cei doi îşi spun că nu vor mai exista decît unul pentru celălalt, sîntem îndeajuns de obişnuiţi cu acea muzică pentru a ne duce repede spre partenera noastră, spre a o întîlni tocmai la pasajul unde ne aşteaptă.

Examinîndu-şi boala cu tot atâta pătrundere ca şi cum şi-ar fi inoculat-o pentru a o studia, îşi spunea că, atunci cînd va fi vindecat, tot ce va face Odette îi va fi indiferent. Dar din adincul stării sale morbide el se temea, la drept vorbind, ca de moarte, de o asemenea vindecare, care, în­tr-adevăr, ar fi fost moartea a tot ce era el în clipa de faţă.

Odinioară, gîndindu-se adesea cu groază că într-o zi nu va mai fi îndrăgostit de Odette, el îşi făgăduise să vegheze şi, de îndată ce va simţi că iubirea începe să-l părăsească, să se agate de ea, să o re­ţină. Dar iată că slăbirea iubirii sale coincidea simultan cu o slăbire a dorinţei de a rămîne îndrăgostit. Căci nu te poţi schimba, adică nu poţi deveni altcineva, continuînd totodată să asculţi de sentimentele aceluia care nu mai eşti.
Îi obosea gândul şi, trecîndu-şi mîna peste ochi, exclama: ,,Cum o vrea Dumnezeu!”, ca aceia care, după ce s-au înverşunat să cuprindă problema rea­lităţii lumii exterioare sau a nemuririi sufletului, acordă creierului lor obosit destinderea unui act de credinţă.

Marcel Proust – În cautarea timpului pierdut, vol.1 – Swann

În căutarea timpului pierdut se citeşte sau se reciteşte la o vârstă matură, când vedem altfel lucrurile, când vedem în rânduri punctul pe i pe care parcă l-am căutat întotdeauna, când putem simţi şi gusta cu adevărat lumea pe care o zugrăveşte Proust, o lume a senzaţiilor, în care ideile şi sentimentele se împletesc şi se explică unele pe altele.

Probabil nu voi scrie despre fiecare volum în parte, nu ştiu nici dacă voi povesti impresii atunci când voi termina toate volumele, dar, în mod cert, voi mai reda pasajele care mi se lipesc de suflet.

De fapt, Proust nu este o lectură, Proust este o stare…

11 comments

  • dreamingjewel

    Corect, Proust se citeşte la o vârstă matură pentru că abia atunci poţi să-i înţelegi toate nuanţele (şi să înţelegi că omul a fost genial şi cu mult înaintea vremurilor sale – am impresia că psihologia însăşi nu descoperise în acel moment atâtea despre psihicul uman câte sunt scrise în romanul său).

  • Rontziki

    @dreamingjewel: mă şi întreb cum e cu toate nuanţele, pentru că, recitind unele pasaje care mi-au plăcut în mod deosebit, parcă descopăr şi alte nuanţe decât la prima citire Smile
    Da, mă surprinde cât de bine redă psihicul uman, cu face conexiuni între stări, gânduri şi sentimente, cum le explică mai ales!

  • Delf

    “Proust este o stare” – ce frumos spus…
    Cine ştie, poate că Proust e, de fapt, însăşi condiţia umană…

  • Rontziki

    @Delf: în mod cert, o redă foarte bine…cu toate balansurile, cu schimbări, cu evoluţii ale sentimentelor, stărilor…

  • YukiAme

    da, bine spus "Proust este o stare" si as mai aduaga, un mod de a scrie cum n-am mai intalnit la alt scriitor.
    bafta cu restul volumelor Smile

  • Rontziki

    @YukiAme: nu de baftă am nevoie, ci de tiiiimp Smile
    Mulţam pentru vizită şi comentariu, te mai aştept!

  • Colorbliss

    Poate in cativa ani voi ajunge si eu la Proust Smile Si daca spuneti ca e bun de citit la o varsta matura, cred ca ma voi incadra chiar bine pe atunci.
    Noua ne mai povestea dna profesoara de romana, in liceu, despre In cautarea timpului pierdut, si parea foarte incantata Smile

  • Rontziki

    @Colorbliss: mie mi se pare că, personal, o gust cu mai mare plăcere şi găsesc în ea anumite lucruri pe care probabil nu le-aş fi găsit mai demult…dar asta nu înseamnă că gata, e musai să fie citit la vreo anumită vârstă…Încearcă şi vezi cum ţi se pare Smile

  • Pingback: Fragmente dintr-o frescă a sufletului uman | Rontziki

  • joker

    E firesc ca şi la 78 de ani să găseşti în volumul ăsta alte nuanţe să te surprindă…să le găseşti surprinzător de spectaculoase pt dimensiunea nebănuită a SUFLETULUI în general..dar şi în particular..

    Mulţumesc.

    • Cu multă plăcere!
      Ori de câte ori recitesc ceva din Proust, regăsesc alte şi alte nuanţe, într-adevăr, de fiecare data ceva parcă neobservat anterior îmi atrage atenţia şi mă surprinde…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.