Persuasiune

Pentru că în ultima vreme am citit literatură destul de recentă, ca să zic aşa, scrisă în ultimul secol, reîntâlnirea cu un roman scris la începutul secolului al XIX-lea mi-a prilejuit o binevenită evadare. La fel ca majoritatea cărţilor lui Jane Austen, tema o reprezintă conflictul dintre ce trebuie şi ce-şi doresc personajele. Într-o societate sufocată de reguli nescrise după care se croiesc destinele şi se trăiesc momentele definitorii ale vieţii, afecţiunea nu trebuie lăsată la voia întâmplării. Bineînţeles, existenţa afecţiunii este admisă ca şi punct de pornire într-o căsnicie, dar nu este, nici pe departe, componenta esenţială.

Anne Elliot, o tânără de douăzeci şi şapte de ani, a trăit cu câţiva ani în urmă o poveste de iubire cu căpitanul Wentworth, pe care însă l-a părăsit influenţată de părerile familiei şi în special de ale doamnei Russel. Reapariţia acestuia în viaţa ei este generatoare de întrebări şi de sentimente contradictorii…sentimentele pe care le-a avut anterior să fie oare la fel de puternice?! El, cândva respins, mai poate simţi ceva pentru ea?!

Interacţiunile lor sunt destul de scurte şi de confuze, la început, după care un climat de prietenie şi afecţiune pare a fi o continuare firească, având în vedere istoria lor. Fraze neterminate, priviri grăitoare, gesturi sugestive, înţelegerea de dincolo de cuvinte, de etichete şi reguli mi-au reamintit de ce aş fi vrut eu să mă nasc în altă epocă…

Am putea crede că, în secolul în care trăim, comunicarea a câştigat foarte mult prin eliberarea de tot felul de formule, prin eliberarea de multe reguli sociale şi de exprimare, şi am putea considera complicat şi ineficient să comunicăm prin exprimări sugestive şi cu mai multe semnificaţii. Paradoxal, comunicarea era mai eficientă în acele vremuri, interacţiunile mult mai interesante şi mai incitante decât “libertatea” comunicărilor directe din zilele noastre.

Spre deosebire de alte romane ale lui Jane Austen (Raţiune şi simţire şi Mândrie şi prejudecată, cel puţin), acesta pare a fi mult mai previzibil sau poate l-am citit eu cu alţi ochi decât pe celelalte acum mulţi ani. Recunosc că nu am mai stat cu sufletul la gură întrebându-mă ce se va întâmpla până la final, pe de-o parte pentru că intuiam finalul şi, pe de altă parte, pentru că personajele fac parte din categoria personajelor mature, cu trăiri puternice, nimic de zis, dar cumva mai înţelepte, chiar resemnate pe alocuri, personaje care transmit un fel de linişte, de acceptare optimistă a orice ar putea să vină. Tocmai din acest motiv, lectura mi-a creat o stare faină şi am de gând să mă mai răsfăţ din când în când cu câte o evadare în romanele scrise de Jane Austen.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.