Pe scurt despre câteva filme

Gandhi (1982)

Nu o să vă povestesc subiectul filmului, evenimentele mai importante din viaţa lui Gandhi se găsesc descrise detaliat pe wikipedia şi n-o să mă dau acum mai cunoscătoare decât eram înainte de a vedea filmul Smile Este, fără discuţie, o colecţie de lecţii de înţelepciune, ingeniozitate, uneori, şi, mai ales, integritate redate excepţional de către Ben Kingsley (cu această ocazie am aflat şi că este pe jumătate indian).

În orice caz, m-a frapat faptul( că nu am avut senzaţia că vizionez un film, ci că iau parte la viaţa lui Gandhi. Nu e prima dată când sunt uimită de asemănări existente între unii actori şi personalităţile în a căror biografie joacă, dar, trebuie să recunoaştem că şi machiajul, costumele, ambianţa, toate acestea contribuie mult la autenticitate. Totuşi,  de data asta am avut senzaţia că nu are nici o legătură cu machiajul şi orice stă în spatele creării unui personaj, fiind vorba doar de Ben Kingsley, care a jucat grozav şi a intrat în pielea personajului mai mult decât am resimţit în alte filme biografice.

Multiple sarcasms (2010)

În timp ce vizionam filmul, cel puţin până pe la jumătatea lui, am gândit: ufff, iar mi-am pus o aiureală de film, iar mă “documentez” despre criza bărbaţilor la 40 de ani sau ce vârstă o avea ăsta, pe care l-a apucat damblaua acum, arhitect fiind el, să scrie o piesă de teatru…şi ce-are asta de-a face cu familia şi munca?! Nu poate omul să-şi vadă de acest nou hobby în timpul liber, atât cât îi permit jobul, soţia şi fiica să aibă?!

Pe parcurs însă, m-a prins foarte tare şi am început să fiu de-a dreptul impresionată de trăirile lui, de dorinţa de a trăi altceva, de a se uita pentru prima data cu sinceritate în el însuşi şi de a se accepta aşa cum este, nu aşa cum a fost constant “obligat” să fie…Nimic nou, probabil, dar filmul chiar merită văzut.

 

 

 

Love and other drugs (2010)

Filmul este încadrat în primul rând la categoria “comedie”, actorii au fost nominalizaţi la cel mai bun actor/ cea mai bună actriţă într-o comedie, pe imdb scrie că ar fi comedie/ dramă, dar mie mi s-a părut că e dramă/ comedie. Nu e deloc rău să crezi că o să vezi o comedie romantică, să nu ai aşteptări prea mari şi să descoperi că filmul este unul chiar bun, care depăşeşte aşteptările.

Nu ştiu dacă asta e explicaţia, dar mie chiar mi-a plăcut, m-a impresionat povestea lui Maggie (Anne Hathaway), iar atitudinea şi reacţiile ei mi s-au părut extrem de verosimile. Scenariul fain, actorii talentaţi (mi-a plăcut şi de Jake Gyllenhaal, dar ea a fost extraordinară, merita un premiu pentru acest rol), momente sensibile, dar şi momente amuzante, ce să mai…un film de văzut.

The kids are all right (2010)

Bineînţeles, nu este recomandat celor extrem de conservatori care, din cauza prejudecăţilor, vor porni prin a judeca în sensuri stricte filmul şi vor pierde idei interesante. Două lesbiene se inseminează artificial şi au doi copii, un băiat şi o fată, de care au grijă împreună, într-o familie cu două mame. Când cresc, cei doi copii vor dori să-şi cunoască tatăl biologic şi, pentru a păstra legătura cu el, acesta va fi prezentat mamelor.

La început,  văzând relaţia dintre cele două femei, împreună de vreo 20 de ani, am avut senzaţia că este un pic cam prea feminist filmul, idealizând capacităţile de comunicare ale femeilor, creând impresia că relaţia dintre două femei ar putea fi una mai trainică decât aceea dintre o femeie şi un bărbat. Puţin câte puţin, am înţeles însă că una dintre ideile filmului este că relaţiile, indiferent că sunt heterosexuale sau homosexuale, întâmpină aceleaşi probleme, trec prin aceleaşi etape şi dificultăţi.

Deşi destul de explicit, ca să zic aşa, în ce priveşte relaţia de cuplu şi redarea relaţiilor dintre membrii familiei, nu mi s-a părut absolut deloc agresiv în acest sens, din contră, foarte natural. A contribuit la asta şi jocul celor două actriţe consacrate, Annette Bening şi Julianne Moore, fiecăreia dintre ele potrivindu-i-se rolul perfect. Trebuie să spun totuşi că rolul lui Annette Bening a fost ceva mai greu şi, poate şi din acest motiv, prestaţia ei a fost peste cea a lui Julianne Moore.

The Joneses (2008)

Oare de ce nu a fost mediatizat mai mult acest film?! Să fie pentru că nu s-ar încadra, ca realizare, în rândul celor  pentru care s-au cheltuit milioane sau pentru că atrage atenţia asupra consumului şi asupra manipulării societăţii în scopul consumului?! Nu este deloc greu să manipulezi oamenii să cumpere, aproape orice şi la un preţ oricât de mare, dacă le creezi impresia că asta le schimbă viaţa. Oamenii nu vor să aibă bunui materiale, ci ceea ce li se inoculează că aduc aceste bunuri în viaţa lor: iubirea, fericirea, aprecierea celorlalţi, importanţa pe care o visează indiferent în ce latură a vieţii.

Nu-l pot povesti, pentru că orice-aş spune dezvăluie mai mult decât e cazul şi este un film care, cred eu, are mai mult farmec văzut fără a avea prea multe informaţii despre el. Nu ştiu dacă se bazează pe realitate, dacă ceea ce se întâmplă în film are corespondent exact în viaţa reală, cert este că, şi dacă este doar o reprezentare fantezistă, realitatea nu produce efecte deloc mai mici decât cele redate în film. Da, v-am ameţit complet, mai ales dacă nu l-aţi văzut, aşa că vedeţi-l şi spuneţi-mi şi mie impresiile Smile

The King’s speech (2010)

Despre acest film nu pot scrie decât zâmbind Smile

Pentru că s-a tot vorbit despre el în ultima vreme, ştiţi deja că este vorba despre regele George al VI-lea (tatăl Reginei Elisabeta a II-a a Angliei), care având un defect de vorbire, nu foarte deranjant, dar suficient cât să nu poată fi acceptabil pentru un prinţ, potenţial rege, apelează la un logoped (Geoffrey Rush), după ce vizitase, fără succes, foarte mulţi doctori.

Întâi de toate, toţi actorii joacă foarte fain! Geoffrey Rush este…genial, aşa cum numai el reuşeşte. Helena Bonham Carter e foarte autentică în acest rol şi, deşi o apreciez ca şi actriţă, cred că de data asta a contat şi că rolul i s-a potrivit foarte bine, dincolo de eforturile ei de a se potrivi în el.

De Colin Firth, nici nu am ce să zic…lecţie vie de talent…nu spun că n-ar fi greu de jucat un bâlbâit obişnuit, evident, dar el a reuşit să joace superb un rol de bâlbâit ceva mai discret, foarte mândru, care încerca din răsputeri să-şi controleze această tendinţă. În plus, a parcurs foarte credibil toate etapele, de la bâlbâiala iniţială nevindecată la un control incipient şi apoi din ce în ce mai reuşit. Un film foarte fain!

6 comments

  • ANA MARIN

    Chiar vreau sa vad Love and other drugs si The Joneses.

  • Simona

    Mi-am pus in plan sa vad cat de curand The King's Speech (mai ales ca are o groaza de nominalizari la Oscar si il are pe Colin Firth in rol principal) si Love and Other Drugs. M-ai facut tare curioasa de Ghandi.
    In rest si mie mi-au placut mult The Joneses si The Kids Are All Righ (tipele joaca minunat, ambele in egala masura si Mark Ruffalo este si el simpatic)

  • Bianca

    Sunt aici multe din filmele pe care vreau să le văd în viitorul apropiat, mai ales ca se apropie gala Oscaurilor și cel puțin cele care sunt nominalizate mă atrag momentan.

  • Rontziki

    @Ana Marin: O să-ţi placă sigur Smile Să-mi spui impresii după ce le vezi Smile

  • Rontziki

    @Simona: N-aş zice că filmul ar fi de Oscar, dar Colin Firth chiar merită Oscar pentru cum a jucat Smile
    The Joneses m-a intrigat şi aş fi tare curioasă dacă se practică reclama din film Grin

  • Rontziki

    @Bianca: am văzut şi eu azi nominalizările şi tare am un feeling că la cel ma bun film câştigă The Social Network, ca şi la Globuri, deşi n-aş fi de acord…mi-a plăcut, dar nu de Oscar. Cum spuneam, nici King's Speech nu mi s-a părut de Oscar…din ce-am văzut până acum, aş zice mai degrabă Inception, dar tre' să văd şi Black Swan cât de curând şi poate îmi schimb părerea Smile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.