Cele mai bune filme văzute în 2010

Chiar dacă anul acesta nu am mai scris despre filme la fel de des ca anul trecut, am reuşit să văd destul de multe filme, unele adevărate perle ale cinematografiei. Fac un fel de bilanţ al filmelor faine văzute de mine în 2010 (nu lansate în 2010), filme care m-au atins, pe care aş vrea să le revăd, care mi-au dat de gândit şi prin a căror vizionare simt că m-am îmbogăţit.

Le scafandre et le papillon (2007)

Este unul din cele mai bune filme pe care le-am văzut în acest an şi care, de fapt, intră în rândul filmelor care m-au impresionat în mod deosebit, în general. Jean- Dominique Bauby, redactor-şef la revista Elle, suferă un atac cerebral în urma căruia rămâne complet paralizat şi singura acţiune pe care o poate întreprinde este să clipească. Cu toate acestea, va găsi o soluţie de a comunica cu cei din jur şi, mai mult decât atât, de a scrie o carte, chiar cartea pe baza căreia a fost făcut filmul, pentru că, am uitat să vă spun, este vorba de un caz real.

Citind povestea, pe scurt, a filmului puteţi avea impresia că ar fi unul deprimant şi pot confirma că este de un realism impresionant şi dureros, dar nu este deprimant, din contră, are şi momente de umor, ca să nu mai zic de efectul de ansamblu al peliculei, acela de a crea senzaţia că, oricât de grea e viaţa, nu numai că merită trăită, dar putem face cu toţii o operă de artă din ea, putem s-o considerăm un dar şi s-o trăim conştienţi de fiecare moment, conştienţi că suntem unici, că avem un scop şi că nimeni nu ne poate lua locul în viaţa noastră.

Filmul este realizat incredibil. În primele aproximativ 20 de minute şi din când în când pe parcursul vizionării, avem ocazia de a ne confrunta cu frustrările personajului paralizat, filmarea fiind realizată din punctul de vedere al acestuia, fără posibilitatea de a se mişca şi de a schimba unghiul, cu vederea limitată la un singur ochi, depinzând de cei din jur pentru a putea înţelege ce se întâmplă, pentru a-şi putea exprima o dorinţă sau o nevoie. Alternarea momentelor din prezent cu cele rememorate de Jean- Dominique şi cu visele acestuia contribuie construirea unei vieţi reale, tangibile, a unei poveşti autentice, dar şi la sublinierea prăpastiei dintre ce a fost şi ce este, la redarea ideii de fragilitate a fiinţei umane.

Cu patru nominalizări la Oscar, câştigător al Globului de Aur pentru cel mai bun film străin şi cea mai bună regie, filmul este un must see.

Mar adentro (2004)

Anul acesta am revăzut Mar Adentro şi am retrăit aceeaşi senzaţie de dualism pe care am trăit-o şi la prima vizionare. Ramon Sampedro (Javier Bardem) este paralizat de 30 de ani şi îngrijit de familia sa. Tot de atâţia ani luptă pentru a-şi câştiga dreptul de a muri, dreptul la libertate, din punctul său de vedere. Deşi familia şi toţi apropiaţii se opun, deşi în viaţa lui apar două femei, una de care se îndrăgosteşte şi alta care-l iubeşte şi este decisă să-l convingă că viaţa merită trăită, dorinţa lui rămâne de nestrămutat.

Filmul te ţine lipit de ecran aproape fără să respiri, suceşti şi răsuceşti pe toate părţile situaţia personajului, dorinţa lui de a muri, dar, mai mult decât în timpul vizionării, imaginile, dilemele rămân vii după ce s-a terminat. Personal, nu am reuşit să răspund la întrebarea oare ce aş face dacă aş fi nevoită să trăiesc aşa ani de zile, poate anii în care viaţa ar fi avut cel mai mult de oferit…Am înţeles perfect personajul, este greu să simţi libertatea, să mai simţi vreo dorinţă de a trăi dacă te confrunţi cu prizonieratul în propriul trup, dar nu ştiu dacă m-aş simţi împăcată dorindu-mi să nu mai fiu.

Cu privire la final, mi-ar fi plăcut să nu fi fost explicit, să fi rămas în coadă de peşte, ca să zic aşa…Au fost expuse şi dezbătute foarte interesant şi suficient atât argumentele pro, cât şi cele contra eutanasiei în contextul dramei trăite de Ramon, şi acesta ar fi trebuit să fie scopul filmului, nu neapărat expunerea viziunii destul de categorice a regizorului Alejandro Amenabar, mi-ar fi plăcut să lase cumva în sarcina spectatorului să analizeze argumentele. Javier Bardem joacă perfect acest rol, transmite extrem de realist drama, neputinţa şi dorinţa de a se elibera. Filmul a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film străin în 2005 şi este de-asemenea, pentru cei care nu l-au văzut încă, un must see.

Pentru că ideea de a revedea Mar Adentro anul acesta a venit pe de-o parte din tematica similară cu Le Scafandre et le Papillon, a cărui vizionare mi-a amintit de Mar Adentro, şi, pe de altă parte din vizionarea unei alte pelicule regizată de Alejandro Amenabar, tot printre filmele preferate văzute în 2010 amintesc şi Agora (2010), despre care am scris aici.

Vincere (2009)

Este povestea tulburătoare a Idei Dalser, iubita (foarte posibil şi prima soţie) a lui Benito Mussolini, cea care l-a încurajat în dorinţa lui de ascensiune politică şi, mai mult, l-a sprijinit financiar vânzându-şi tot ce avea pentru a-i finanţa ziarul Il Popolo d’Italia. Ida Dalser dă naştere unui băiat, Benito Albino, după care Mussolini se înrolează şi pleacă în primul război mondial, trecând ani până când Ida îl găseşte într-un spital militar şi află că acesta s-a căsătorit cu o altă femeie. Pentru că relaţia anterioară îi punea în pericol prezentul şi, în viziunea sa, nu îi avantaja planurile, Mussolini neagă această pagină din trecutul său, iar Ida, care nu se dă bătută şi vrea dreptate pentru ea şi, mai ales, pentru fiul ei, este declarată nebună şi închisă într-un spital de boli nervoase.

Deşi drama Idei este bazată pe un caz real şi deşi este de înţeles purtarea sa, recunosc că i-am dat şi nu i-am dat dreptate pentru felul în care a ales să acţioneze şi să reacţioneze la comportamentul dur şi lipsit de umanitate al lui Mussolini: am înţeles-o şi am fost de acord cu omul, care a încercat să-şi demonstreze dreptatea şi să-şi dobândească, pentru ea şi fiul ei, drepturile chiar şi împotriva unui dictator, dar nu am putut fi de acord cu mama care, din cauza acestei dorinţe de a-şi câştiga dreptatea, şi-a condamnat fiul la a creşte ca un orfan, în grija surorii ei sau într-un cămin.

Aş fi curioasă ce părere aveţi, dacă aţi văzut acest film, iar dacă nu, insist să-l vedeţi şi să-mi împărtăşiţi şi mie impresiile. Smile

Ce m-a impresionat cel mai mult la film, dincolo de poveste, a fost jocul actorilor. Giovanna Mezzogiorno (Ida) a câştigat Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă pentru acest rol, dar şi Filippo Timi a avut o prestaţie de premiat.

Inception (2010)

Bănuiesc că acest film nu are nevoie de nici o prezentare şi că, pe lângă acţiunea filmului, se ştie deja că este regizat de Christopher Nolan şi că a adunat o listă de actori buni/ cunoscuţi, printre care Leonardo di Caprio, Marion Cotillard, Ellen Page, Joseph Gordon-Levitt şi Michael Caine.

Vis în vis în vis în vis şi aşa mai departe…ideea mi s-a părut extraordinară, mai ales că porneşte de la informaţii reale despre mintea umană. Realizat excepţional, după părerea unei persoane care nu se pricepe deloc la efecte speciale şi nici nu alege un film după acest criteriu, trebuie să spun că, dincolo de efecte, de imagini, de felul în care filmul se joacă cu minţile noastre, mie mi s-a părut că “morala” este una foarte simplă şi foarte vehiculată, de altfel, anume aceea că dispunem de foarte multe resurse şi depinde de noi cum le utilizăm. Nu este nici o noutate că subconştientul are o influenţă determinantă asupra noastră şi că acest nivel al creierului uman conţine justificări pentru foarte multe comportamente, gânduri, sentimente şi ascunde informaţii a căror cunoaştere ne-ar schimba optica.

Un film care trebuie văzut şi care, pentru mine, intră la categoria de revăzut după un timp, aşa încât îmi propun să-l revăd curând.

Mr. Nobody (2009)

Încep prin a spune că şi acesta trebuie revăzut, pentru că l-am văzut fragmentat şi, deşi mi-a plăcut la nebunie, am rămas cu senzaţia că ceva mi-a scăpat…Alegeri, alegeri, alegeri…Fiecare moment este important, toate momentele sunt, de fapt, la fel de importante…alegeri importante care schimbă viaţa sau alegeri, aparent mărunte, care schimbă viaţa. Filmul prezintă trei potenţiale destine ale aceluiaşi personaj, în funcţie de o alegere pe care o face în copilărie. Alegerea nu este doar între trei destine diferite, ci şi între trei personaje destul de diferite, ceea ce subliniază şi ideea că existenţa determină conştiinţa, că suntem în mare măsură produsul a ceea ce trăim, al evenimentelor şi întâmplărilor prin care am trecut.

Filmul este realizat destul de hipnotic, ca să zic aşa, pare foarte straniu la început, dar este cu atât mai interesant, reuşeşte să redea cu atât mai bine ceea ce se întâmplă în interior…foarte rar suntem capabili să exprimăm tot ce este în noi şi, probabil, niciodată absolut tot…filmul acesta este o zugrăvire destul de fidelă a unor trăiri şi momente interioare brute, deloc cosmetizate.

Cum ştim dacă luăm decizia corectă? Cum am putea vreodată să cunoaştem toate consecinţele unei decizi, indiferent dacă aceasta este luată în copilărie sau la maturitate? Cât de mare ar fi diferenţa şi oare ar fi o diferenţă ce ar avea consecinţe pozitive, dacă am fi mult mai conştienţi de faptul că şi cea mai măruntă decizie este extrem de importantă şi poate determina modificarea cursului unei vieţi?

La Rafle (2010)

Am văzut destul de multe filme despre Holocaust, despre drama evreilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, majoritatea impresionante şi transmiţând durerea oamenilor condamnaţi într-o formă sau alta şi a familiilor destrămate. Recunosc că, uneori, am evitat să mai văd un astfel de film tocmai din cauza încărcăturii emoţionale şi a senzaţiei de neputinţă pe care mi-o poate da, şi, probabil, l-aş fi evitat şi pe acesta dacă nu era vorba de Melanie Laurent (Le concert), Gad Elmaleh (Hors de prix, La Doublure) şi Jean Reno.

Filmul prezintă destinul evreilor din Paris, de la târgurile făcute între nazişti şi mai marii Parisului, la razia care a început la ora 4 dimineaţa şi până la zilele petrecute în lagărul de exterminare. Nu povestea în sine este noutatea, ca să zic aşa, nu destinul evreilor, cunoscut şi redat în multe filme, ci modalitatea în care este abordat în La Rafle. Construirea din detalii este excepţională, senzaţia că există un limbaj universal prin care oamenii pot comunica şi unele momente care taie respiraţia oricui, cum ar fi acela al vizitei pompierilor sau cel din lagăr, când copiii sunt despărţiţi de mame.

În fine, nu am să povestesc filmul şi nici nu vreau să dau foarte multe detalii, nu pot decât să spun: must see.

Le Concert (2009)

Aşa cum am mai spus, rămâne pentru mine filmul preferat din cele văzute în 2010 şi, dacă l-aţi ratat, nu mai staţi pe gânduri. Am scris despre el aici.

The Imaginarium of Dr. Parnassus (2009) este de-asemenea unul din filmele foarte faine văzute anul acesta şi care este pe listă pentru a fi revăzut.

Cairo Time (2009) mi-a rămas aproape de suflet pentru senzaţia de evadare în altă lume şi pentru coloana sonoră semnată de Yann Tiersen, absolut superbă!

Despre amândouă citiţi mai multe aici.

New York, I love you (2009), iarăşi un film de suflet în 2010, de văzut şi revăzut, pentru sensibilitate, poezie, surpriză şi, pe alocuri, umor discret. Mai multe despre el şi trailerul aici.

În materie de filme, anul 2010 rămâne unul de referinţă: am testat şi plăcut în mod deosebit tehnologia 3D.

Acestea fiind zise, mai am o mulţime de filme de văzut şi sper ca în 2011 să reuşesc să văd mai multe decât în 2010 şi să dedic filmelor care merită, precum cele de mai sus, câte o postare, imediat după vizionare…Ca să nu mai spun că aştept cu nerăbdare luna ianuarie să aflăm nominalizările la Oscar şi să facem pariuri Big Smile)

18 comments

  • tetris

    Multumesc de lista, o sa le caut pe cele pe care nu le-am vazut

  • Simona

    Foarte interesante alegerile tale! De mult timp imi spun ca o sa urmaresc Le scafandre et le papillon si Mar adentro, dar mereu le-am amanat in ideea ca poate sunt prea triste. Oricum prezentarea ta imi da putin curaj Smile
    Mi-a placut si mie Cairo time, dar parca a lipsit ceva in interpretarea ei. El a fost minunat si foarte expresiv, muzica geniala, iar Cairo e un must see pe viitor!

  • Jovi

    Le scafandre et le papillon si Mar adentro sunt si printre filmele mele preferate ale tuturor timpurilor (le-am vazut in anii anteriori).
    Din cele mentionate de tine, mi-au atras atentia La Rafle si Vincere, o sa le caut si eu, le-ai povestit foarte frumos, iar subiectele sunt atragatoare (chiar daca sunt si triste).

  • trifoicupatrufoi

    Si eu abia astept sa facem pariuri pentru Oscaruri, deja cam am o idee destul de clara cum o sa arate nominalizarile si chiar si premiile Smile pastram legatura! Un an nou cu multeee filme si carti iti urez Smile

  • Rontziki

    @tetris: cu multă plăcere! Aştept impresii despre ele Smile

  • Rontziki

    @Simona: exact asta scriam şi eu despre prestaţia ei atunci când am povestit mai în detaliu despre film Big Smile
    Mă bucur că am reuşit să-ţi dau curaj, sunt filme care trebuie văzute! Smile

  • Rontziki

    @Jovi: au intrat şi pe lista mea de preferate Smile Mar adentro era deja de acum câţiva ani când l-am văzut prima dată, dar a fost fain şi să-l revăd Smile
    Mulţam pentru apreciere, sunt subiecte triste, într-adevăr, dar filmele sunt realizate atât de bine şi de "altfel" faţă de ce vedem frecvent, că chiar merită! Nu ştiu de ce, dar se pare că în special filmele triste intră în categoria "bune"…îmi plac şi comediile, dar rar vreo comedie se ridică la aceeaşi înălţime…

  • Rontziki

    @trifoicupatrufoi: am şi eu nişte bănuieli, cel puţin în ce priveşte nominalizările Grin oricum mai am multe de văzut şi ar fi bine să recuperez acum până apare lista ca să pot face pariuri în cunoştinţă de cauză Big Smile
    Un An Nou la fel, cum multe filme şi cărţi! Dar şi cu multă bucurie, sănătate, dragoste şi tot ce-ţi doreşti!

  • ANA MARIN

    Am facut si eu anul trecut un post asemanator si va urma unul pentru 2010 in zilele urmatoareSmile

  • LOLITA

    Buna Rontz!
    Ca de obicei, detalii importante pentru vizionarea unor filme de exceptie ! Multumesc! Voi face rost neaparat de cele pe care nu le-am vazut inca… Te pup!
    Un An Nou cu bine si cu de toate, mai ales sanatate, ca stii cum se spune fara ea nu prea mai facem altele ! Grin

  • Rontziki

    @Ana Marin: o să vin să văd ce filme te-au impresionat şi să trec din ele pe listă Smile

  • Rontziki

    @Lolita: le-am ales pe cele mai cele, după părerea mea, şi cred că-ţi vor plăcea, aştept impresii Smile
    Mulţam de urări! Un An Nou cu tot ce-ţi doreşti, sănătate în primul rând, ai perfectă dreptate, şi multe bucurii!

  • Monica Tarţa

    Oau, ce-mi plac gusturile tale! Jumătate sunt filmele mele preferate, jumătate sunt pe lista de "goodies" de văzut! Smile La mulţi ani!

  • Rontziki

    @Monica Tarţa: mă bucur că ţi-au plăcut şi aştept impresii despre cele încă nevăzute Smile
    Mulţumesc pentru vizită şi comentariu! Te mai aştept pe la mine Smile
    La Mulţi Ani!

  • Simona

    Revin cu impresii despre filmele din lista de mai sus. Am vizionat pana la urma "Le Scaphandre…", "Mar adentro" si "le Concert" si toate trei au fost minunate, dar cel mai tare m-a impresionat "Mar adentro". Javier Bardem este exceptional in rolul lui Ramon! Imi pare rau ca am amanat atat de mult vizionarea lor. Am scris putin despre ele si la mine pe blog. Iti multumesc pentru recomandarile minunate!

  • Rontziki

    @Simona: cu multă plăcere! Mă bucur că ţi-au plăcut Smile Javier Bardem mi-a plăcut în orice rol, chiar şi în alea mai slăbuţe Big Smile

  • Pingback: ŢOMAPAN cu filme | Rontziki

  • Pingback: De rouille et d'os | Evantaiul Memoriei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.