Barbie muschetar

Aramina-as-a-musketeer-barbieZilele trecute am auzit întâmplător despre păpuşile Barbie muschetar. Cele patru păpuşi au rochii colorate şi sclipicioase care se transformă în cape, iar muschetarele rămân în fustiţe mini care le permit să fie mari luptătoare.

A sunat amuzant pentru un fan vechi al muschetarilor, dar numai până când citesc pe site-ul de jucării povestea acestor păpuşi:

“In noul film “Barbie si cei 3 muschetari”, Barbie joaca rolul frumoasei Corrine. Ea viseaza sa devina un muschetar de elita si , impreuna cu cele 3 prietene ale sale – Viveca, Renee si Aramina – ea porneste intr-o adevarata aventura pentru a-l salva pe printul aflat in pericol.”

Cum adică? Nu numai că celebrii muschetari sunt transformaţi în nişte păpuşi colorate (nu vreau să mă gândesc ce-ar zice Dumas, probabil s-ar fi obişnuit deja până acum cu diversele “adaptări” ale romanului său), dar povestea asta e cu patru mândre care salvează un prinţ?!

Că fetiţele care văd filmul cu noile Barbie vor deveni mai viteze şi vor înţelege mai bine că trebuie să fie curajoase, să se descurce fără a aştepta să fie ele cele salvate, nu e tocmai rău, deşi părerea mea e că au  destul timp şi viaţa le va face să-şi dea seama ce şi cum…Dar ce se va întâmpla cu băieţii care văd astfel de pelicule şi vor înţelege că cel mai bine e să aştepte să fie “salvaţi”?!

Nu am crescut în puf şi nici nu am reuşit în viaţa în umbra vreunui bărbat, aşa încât mi se pare absolut normal ca femeia să fie în stare să se descurce singură, să nu aştepte să pice para mălăiaţă, dar, în ce priveşte relaţiile dintre femei şi bărbaţi, recunosc că sunt de modă veche şi nu agreez schimbarea rolurilor şi confuzia care există acum în societate şi despre care am scris aici. Aşa încât nu pot să nu fiu intrigată şi debusolată când observ că, mai mult sau mai puţin direct, se promovează eradicarea cavalerismului bărbaţilor şi a delicateţii feminine, de la vârste foarte fragede.

Că tot am deschis subiectul Barbie, îmi aduc aminte de păpuşile pe care le aveam când eram mică. Cele mai multe erau dolofane şi simpatice, reprezentau copii, iar joaca noastră cu păpuşile însemna în principiu să le dăm de mâncare, să le îmbrăcăm pentru a le duce la grădiniţă sau la şcoală, să le culcăm câteva ore, apoi iar mâncare şi tot aşa…Păpuşile alea aveau de obicei o singură rochiţă, aşa încât căutam tot felul de soluţii ca să le îmbrăcăm. Eu, de exemplu, mă duceam la croitoreasă şi-mi dădea “corcoaţe”, adică resturi de materiale rămase de la ce croise, iar din ele făceam o grămadă de hăinuţe la păpuşi. Şi ce săream în sus de bucurie când corcoaţele erau mai măricele sau frumos colorate. Pentru că mă învăţase mamaie să tricotez, le mai şi tricotam câte ceva păpuşilor.

Mai sunt şi acum păpuşi din alea…dar fetiţele nu le mai vor, pentru că există Barbie…Nu-i aşa că sunt frumoase păpuşile astea?

Minunata păpuşă Barbie nu are nimic de copil în ea, din contră, este o femeie cu forme sau, mai bine spus, o anorexică cu forme, conform normelor estetice în vigoare, care bântuie copilăria majorităţii fetelor. Şi ce mai aduce în plus păpuşa asta?! Păi să vedem: are mai multe haine, care mai de care mai provocatoare şi are diverse accesorii (poşete, truse de machiaj, telefon mobil, maşină) pentru ca fetiţele de nici 10 ani să-şi poată face mai uşor lista pentru Moş Crăciun.

Nu sunt pentru pregătirea fetiţelor pentru maternitate sau pentru o viaţă casnică, că au timp să înveţe toate astea, dar nici pentru maimuţăreala la care sunt îndemnate de foarte mici, pentru pregătirea să devină femei fatale, să ţină cure de slăbire la vârsta la care trebuie să mănânce sănătos ca să se dezvolte.

Faptul că m-am jucat cu păpuşi-copii, că le tricotam şi le coseam hăinuţe, că le pregăteam mâncare din nisip şi ouă furate din cuibar, nu m-a făcut mai îndemânatică sau mai pregătită pentru treburile casnice, acum de-abia mai nimeresc să cos un nasture, iar de gătit nu am învăţat acasă, ci m-a învăţat nevoia de o ciorbă bună sau de un desert adevărat, după ce am plecat de-acasă.

Toate astea însă mi-au stimulat creativitatea şi m-au provocat să găsesc soluţii care nu veneau în cutie odată cu jucăria, mi-au oferit o copilărie frumoasă şi fără griji, cum trebuie să fie copilăria. Jocurile de atunci nu mi-au înecat-o în preocupări legate de vestimentaţie, machiaj, în complexe legate de nişte grame în plus sau alte de-astea.

Da, departe vremurile alea, nu atât prin ani, cât prin foarte multe schimbări în societate şi în mentalitate, dar, din păcate, copii de acum parcă nu mai apucă să fie copii…

5 comments

  • tetris

    Toate au un scop si asta trebuie "sadit" copiilor de mici; atunci se nasc viitorii consumatori frenetici, snobii, ahtiatii dupa orice e la moda. Tot e bine, ca se duc 4 muschetarite sa salveze 1 print Smile

    Am vazut de curand o scena nostima intr-un film: o tipa care batea tot ce misca (armate intregi de tipi musculosi Smile ), cade lata cand primeste o palma peste obraz Smile

  • Cami

    mai, dar papusile astea sunt chiar frumoase Wink)

  • Rontziki

    @tetris: da, din păcate, totul gravitează în jurul măreţului scop al consumului…nu mai contează ce, contează doar să fie cât mai mult din cât mai multe…

  • Rontziki

    @Cami: aoleu, nu mai zice Big Smile nu am dubii că, dacă eram copil acum, aş fi ales Barbie faţă de alte jucării…în nici un caz nu e vina copiilor şi nici chiar a părinţilor, până la un punct…până la urmă, nu poţi înfrânge la nesfârşit voia unui copil care asta vede şi asta-şi doreşte…

  • Cami

    Asa e. Eu am avut o Barbie de-aia trendy la vremea respectiva, dar cand am intrat in Diverta spre exemplu acum cateva luni sau un an si am vazut niste papusi de colectie… as fi dat Barbie aia oricand pentru o papusa de-aia. Unele chiar sunt foarte frumoase. Si asa adult si mi-ar placea una Big Smile)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.