Anonima de miercuri

Despre Rodica Ojog-Braşoveanu am auzit şi am citit multe, de la păreri foarte favorabile la păreri foarte critice la adresa romanelor dumneaei. Personal, am avut, pe când stăteam în cămin, o perioadă în care am citit mai multe din cărţile sale, pe care le circulam între noi şi le devoram într-o noapte, pentru amuzament.

Pentru că de mai mulţi ani, nu mai citisem nimic din “aventurile” celebrelor personaje, Melania şi Mirciulică, mi-am zis “ia să văd dacă-mi mai place, dacă mă mai amuză”. Răspunsul este da, m-a amuzat foarte tare şi, probabil, din când în când, îmi voi mai oferi o mini-vacanţă lecturistică, savurând câte un roman poliţist din seria Melania Lupu.

Cei care nu au citit până acum Ojog-Braşoveanu, dar vor să încerce, trebuie să ştie de la bun început că nu discutăm despre creaţii literare de nivel înalt, să nu pornească, deci, cu aşteptări prea mari, pentru că romanele trebuie abordate ca şi lecturi foarte uşoare, dar şi tare plăcute. Părerea mea este că, pentru genul de roman poliţist din perioada în care au fost scrise întrunesc calităţile necesare…poate mai puţin suspansul, dar uiţi să te aştepţi la el când Melania Lupu începe să discute cu motanul Mirciulică şi să facă apologia unor obiceiuri, vremuri, atitudini, care, deşi avem tendinţa de a le ironiza, însăşi autoarea procedând astfel, nu sunt chiar de criticat, din contră, n-ar strica să le privim cu îngăduinţă şi să învăţăm ceva din ele.

Despre Anonima de miercuri nu prea am ce să vă povestesc…ca de obicei, în anturajul Melaniei Lupu are loc o crimă, iar aceasta, după o perioadă de linişte petrecută “la pensiunea aceea drăgălaşă”, cum alintă închisoarea, unde “i s-a aplicat un regim cam ştiinţific, adică destul de sobru”, evident, foarte încântată de potenţiala ieşire din plictiseala, nu se poate abţine să nu purceadă la oareşce cercetări pe cont propriu. Maiorul Cristescu şi locotenentul Azimioară nu lipsesc din peisaj şi, deşi deloc încântaţi de “colaborarea” Melaniei, nu pot să nu fie, din nou, fermecaţi de perspicacitatea şi spiritul acesteia.

Povestea în sine nu oferă nici mari surprize, nici momente de suspans, dar este delicios povestită.

4 comments

  • Rodica

    Rodica e inegalabila cu ale ei pisici negre,Mirciulesti si Cristesti si Melanii si altele cu palarii,demoazele bine si ocupate cu flirturi de-o noapte si de-un litoral!!!

  • Rontziki

    @Rodica: aşa este, iar pe mine mă destinde teribil Smile

  • constantin

    hey, Rontziki.

    Din intamplare mi-a cazut si mie in mana o carte de Ojog-Brasoveanu: "Razbunarea Slutilor". mi-a dat-o cineva in format PDF chiar de curand si am citit-o destul de repede.

    mi-a placut cum a inceput. avea un fel de ironie si ostilitate fata de personajele pe care le crea, personaje atipice, cu disabilitati etc. cu timpul insa, pe parcursul lecturii, a inceput sa ma enerveze tendintele ei de anticipare. in cartile politiste – si am citit destule cand eram mic – tocmai surpiza e elementul forte. ce zici de Agatha Christie? (Urmaream pe Descopery o analiza recenta asupra lucrarilor ei cum ca ar folosi tehnici moderne de hipnoza, dar asta e o alta discutie) Pe la jumatatea cartii am inceput sa intuiesc ce se va intampla. personajele nu sunt conturate suficient, sunt construite pe o singura trasatura dominanta si punctul (psihologic) initial nu este destul de puternic pentru a determina astfel de comportamente. ma rog, nu este Camil Petrescu sau Anton Holban, dar ce m-a uimit cel mai mult este puterea cu care isi uraste personajele. in cartea asta i-a omorat pe toti. din diverse motive. Nu le da nici o sansa. nu pot eveda de pe traseul scriitorului atotstiutor (care ma enerveaza de asemenea, parca ar fi Rebreanu in Padurea Spanzurantilor care s-a incurcat atunci cand a trebuit sa descrie ce simtea ala cand a fost spanzurat Big Smile.

    deci Rodica nu mi s-a parut grozava. recomanda-mi alte carti si poate o sa le citesc. sunt varza cu literatura contemporana.

  • Rontziki

    @constantin: eu nu am căutat în cărţile Rodicăi Ojog- Braşoveanu suspansul specific romanelor poliţiste, ci amuzamentul Smile Nu am citit-o pe cea de care vorbeşti, pare interesant să-i fi omorât pe toţi Big Smile, dar seria Melania e mult mai calmă şi foarte haioasă…
    În ce priveşte recomandări, n-am idee ce-ţi place, dar găseşti pe sidebar-ul din dreapta o listă de cărţi despre care am scris, majoritatea din ele din categoria de literatură contemporană, şi poate te conving impresiile mele despre ele Smile
    Mulţam pentru vizită şi comentariu! Te mai aştept Smile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.