Oameni puternici

Citeam de curând la Tomata cu scufiţă despre femeia puternică şi m-am gândit că ar fi momentul să-mi adun ideile şi să scriu despre câteva chestiuni care m-au preocupat de-a lungul timpului, nu chiar pe tema femeii puternice, deşi intenţionez să detaliez şi asta la un moment dat, ci pe tema oamenilor puternici în general.

Bineînţeles, noţiunea de “puternic” este atât de relativă că foarte greu îmi vine să o apuc de undeva…

Pe toţi ne fascinează oamenii puternici. Fie că fascinaţia se traduce în admiraţie, atracţie, apreciere, fie că ea generează invidie, critică (de cele mai multe ori din aceea gen “struguri acri” ) şi strâmbat din nas, cert este că nu ignorăm prezenţa unei persoane puternice.

Ca să nu existe vreo confuzie, trebuie să spun de la început că nu mă refer la putere nici în sensul concret de putere fizică Smile, nici în sensul de putere financiară, materială, nici măcar în sensul de putere dată de ştiinţă, instruire, intelect…Atunci la ce m-oi referi? Sper să mă dumiresc şi eu până la finalul postării Big Smile

Oamenii puternici emană putere, transmit celorlalţi forţa lor interioară, căci, da, această putere vine din interior.

Să nu o amestecăm cu carisma, cu capacitatea unora de a convinge sau de a crea impresii de falsă putere, deşi este greu de distins între adevărata putere şi atitudinea fără fond a unora care caută să lase impresia de putere. Siguranţa de sine face parte din ingredientele necesare acelei forţe interioare despre care povestesc acum, dar o reală siguranţă de sine, nu doar afişarea unei armuri “ce mare şi tare sunt eu”, menită doar să ascundă muntele de complexe şi frustrări…

Ce anume determină această forţă interioară? Cred că totul porneşte de la un echilibru interior. Obţinerea acestui echilibru diferă de la o persoană la alta, în funcţie de felul de a fi, de dorinţe, de aşteptări, dar însăşi corelarea propriei persoane cu dorinţele şi cu aşteptările este, zic eu, cheia pentru atingerea echilibrului interior.

Din păcate, cei mai mulţi oameni nu reuşesc să facă această corelare, consecinţele fiind de felul: aşteaptă prea multe de la propria persoană, nereuşind să fie vreodată mulţumiţi sau nu-şi bat capul cu propria persoană şi aşteaptă prea mult de la ceilalţi sau nu sunt conştienţi de propria valoare, aşteptând şi primind prea puţin şi de la ceilalţi. Indiferent că este vorba de supraevaluare sau subevaluare, a nu fi conştient de propria valoare, creează dezechilibre în toate planurile vieţii şi menţine  astfel un dezechilibru interior. Nu trebuie să ne mulţumim cu mai puţin decât merităm, dar şi când primim peste ceea ce merităm, să nu uităm că e cu două tăişuri…

Povesteam mai demult despre libertate şi despre oamenii cu adevărat liberi şi subliniez din nou că libertatea nu depinde decât în mică măsură de contextul exterior, libertatea reală fiind cea interioară, la care se ajunge prin autocunoaştere, acceptare şi asumare. Atâta timp cât persistăm în nedepăşirea şi chiar cultivarea, întreţinerea unor complexe şi frustrări legate de propria persoană, nu putem vorbi de acceptare şi de asumare şi, cu atât mai puţin de un echilibru interior.

Insist pe libertatea interioară pentru că nu cred vom vedea vreodată un om puternic altfel decât liber. Liber nu prin inconştienţă, prin faptul că are tupeu şi face ce vrea sau îşi permite să facă ce vrea pentru că viziunea lui nu merge până la consecinţe. Nu, liber prin înţelegerea şi asumarea consecinţelor, prin curajul de a fi el însuşi şi de a se asuma. Libertate interioară, curaj…începe să se definească omul puternic…în viziunea mea, evident.

Spuneam mai sus că nu mă refer nici măcar la libertatea intelectuală, libertatea cunoaşterii…da, e drept că înţelegerea consecinţelor poate să-i ducă pe unii cu gândul la o activitate mentală intensă în acest sens, dar nu despre asta e vorba. Nu este suficient bagajul de informaţie pe care-l ai pentru a te ajuta, teoretic, să pricepi nişte consecinţe, esenţială fiind mai ales de capacitatea de a utiliza eficient bagajul de informaţie, mai mare sau mai mic.

Am constatat că, din păcate, mulţi oamenii, cu un bagaj de informaţii mai bogat, cu alte cuvinte mai instruiţi, mai învăţaţi, mai analitici şi profunzi, sunt prea puţin curajoşi şi au mai puţină libertate interioară…şi nu este vorba de faptul că mai multă cunoaştere generează mai multă conştienţă, adică, odată ce percepi mai bine consecinţele, eşti mai precaut şi, deci, mai lipsit de curaj, pentru că sunt convinsă că aceiaşi oameni, dacă ar fi dispus de mai puţină informaţie, ar fi avut acelaşi grad de libertate interioară şi de curaj. Aici intervine acea capacitate de a discerne, utilizînd informaţia eficient.

Pentru că am ajuns la concluzia că fiecare om şi viaţa sa formează un cerc vicios, cred că este de prisos să spun că echilibrul interior este dependent şi de raportarea la propria viaţă, raportare care se bazează pe aceea la propria persoană. Dacă am fi ceva mai conştienţi că primim ceea ce merităm, că noi generăm, de cele mai multe ori indirect şi greu de distins, ceea ce trăim şi mai ales dacă am analiza asta atunci când suntem nemulţumiţi de ceea ce primim, atunci când ne victimizăm şi ni se pare că toţi au noroc, şanse, numai noi nu, atunci poate că introspectiva ar fi soluţia pentru a înfrunta realitatea propriei persoane şi a propriei vieţi, a ne-o asuma, a ne împăca cu noi înşine şi cu viaţa noastră, dobîndind astfel echilibrul interior.

Firesc, ăsta nu poate fi decât un deziderat la care se ajunge în timp, dar un om puternic este un om care are încredere în el, are încredere în viaţă şi în ziua de mâine, este liber interior şi are curajul de a fi el însuşi, îşi asumă ceea ce trăieşte, nu se ascunde în spatele altora sau al unor conjuncturi, ştie că fiecare zi conţine posibilitatea de a alege, că şi a nu alege este o alegere şi înţelege că nu este decât victima propriei persoane. Şi asta, după părerea mea, se aplică indiferent de categoria socială, de starea financiară, de statutul matrimonial sau alte criterii de-astea…

Omul puternic nu este acela care întotdeauna ajunge unde vrea, ci acela care ştie ce să vrea, în funcţie şi de ce este, ce poate, ce i se potriveşte, şi care este mulţumit, împăcat şi, măcar uneori, fericit cu ceea ce a obţinut, acela care ştie să se bucure de ceea ce este, ce are şi nu trăieşte o permanentă nemulţumire pentru ce nu este şi ce nu are.

Puterea, ca forţă interioară pe care unii reuşesc să o emane, vine din împăcarea cu ei înşişi şi cu viaţa lor, din păcate, greu de obţinut şi pentru că, uneori, ne dorim totul sau prea mult, fără să vrem să înţelegem şi să acceptăm, cu fruntea sus, că nu le putem avea pe toate, că, atâta timp cât noi nu suntem absolut perfecţi şi fără pată, nici viaţa noastră nu poate fi aşa.

Cumva, această postare vine pe fondul unei perioade în care am observat că din ce în ce mai mulţi oameni se vaită, sunt nemulţumiţi, se victimizează şi pun toate nemulţumirile din viaţa lor pe seama oricui mai puţin a propriei persoane…şi recunosc că m-am cam săturat de feţe lungi, de nemulţumiri şi frustrări, ale mele ca şi ale celorlalţi, care uită să mai privească şi în urmă, să nu se mai frustreze văzând doar ce nu e şi comparând doar cu găina vecinului care e curcă…aşa că mi-am expus oful în forma aceasta, pentru că întotdeauna oamenii împăcaţi şi încrezători mi-au inspirat şi chiar mi-au transmis energie…putere…

Nu susţin că aş fi epuizat ce înseamnă un om puternic, se poate discuta mult şi bine, se poate detalia şi aplica la concret, dar cele de mai sus reprezintă, zic eu, catalizatorul forţei interioare.

Probabil în vremuri grele, şi nu mă refer aici doar la criză, ci la vremuri grele pe toate planurile, dominate de interacţiuni mai dificile, mai reci şi mai lipsite de profunzime între oameni, de stresul pe care societatea, criza, media îl amplifică, se poate vedea mai bine care sunt caracterele cu adevărat puternice, care reuşesc să facă faţă, fără a-şi pierde esenţa, fără a arunca cu noroi în stânga şi în dreapta, fără a se lamenta la infinit.

Sursă foto

5 comments

  • QED

    Un om puternic are in spate si multa educatie. Nu te formezi asa din senin ci ani grei in care ti s-a spus ce e bine si ce nu, in care ai luat ceea ce ai putut si-ai invatat ceea ce-ai fost invatat stau la baza formarii ca si caracter. Apoi ai inceput sa faci distinctia: sa alegi din ceea ce-ai invatat si din educatia primita in familie, sa discerni. Desigur ca nu neg libertatea interioasa, dar aceasta libertate ai gandit-o, ti-ai asumat-o tot ca urmare a educatiei, a propriei curatenii interioare. Iar charisma, consider ca-i un element ce ajuta. Un om charismatic nu poate fi doar atat. Indiferent de motivele lui, a exersat aceasta charisma sau a mostenit-o, dar tot a facut eforturi pentru a o cultiva. Omul puternic, acel caruia noi ii suntem vesnici discipoli (in gand) are multe calitati, dar noi nu observam decat ca ne domina cu o personalitate puternica, cu un bagaj de cunostinte de multe ori imens, un om sclipitor ca aparitie, cu o forta interioara care strabate invelisul de carne. Un om puternic este un vajnic luptator.

  • Rontziki

    @QED: Ai mare dreptate şi ai pus punctul pe i mai ales în ce priveşte carisma, pentru că da, un om carismatic nu este doar atât, iar carisma nu este neapărat doar un înveliş, dar, pentru că se mai întâmplă să fie şi aşa, am preferat să pornesc de la premisa că puterea nu are întotdeauna legătură cu carisma, deşi este adevărat puterea dă carismă.
    Ai anticipat puţin mergînd la calităţi şi la a vedea omul puternic ca pe un om cu multă educaţie şi cunoştinţe. Aşa este, şi din punctul meu de vedere, în mod subiectiv, apreciez puterea în sensul descris de tine, dar mă gândeam la puterea care nu are neapărat legătură cu bagajul de informaţii, cu educaţia, în sensul de instruire, la acel om puternic care transmite forţa sa interioară printr-un fel de a fi şi care poate foarte bine să fie un om fără prea multă instruire, fără foarte multe cunoştinţe din varii domenii, dar care, raportat la sine şi la viaţa lui, este împăcat, încrezător şi transmite încredere…Spun asta pentru că, de-a lungul timpului, am fost de multe ori surprinsă de puterea unor oameni care, prin simplitatea lor şi în ciuda unui bagaj de cunoştinţe nu foarte vast, aveau o raportare mult mai sănătoasă la viaţă şi la sine, erau mai optimişti şi da, transmiteau energie şi putere Smile
    Vorbesc despre asta la modul general, încercînd să fiu cât de cât obiectivă pentru că, la nivel subiectiv, achiesez complet la modelul de om puternic descris de tine.

    Mulţumesc pentru comentariu şi te mai aştept! Smile

  • Cami

    Foarte bun articolul. Cred ca ai cam atins tot ce se putea spune pe tema asta si nu pot decat sa fiu de acord. E interesant totusi modul in care fiecare priveste din exterior o persoana puternica. Am observat ca de cele mai multe ori, chiar cei care au acel ecilibru interior si ar putea fi considerati persoane puternice, fericite cu viata lor si care degaja o energie pozitiva in jurul lor, sunt vazute drept slabe sau delasatoare. Pentru ca nu se bat in permanenta pentru a cuceri Everestul, nu dau din coate, nu incearca sa epateze, ci pur si simplu sunt multumite, se accepta. Deh, fiecare se priveste, in fond, in oglinda si nu vede decat ceea ce e capabil sa vada. Nu poti vedea putere cand tu nu o posezi sau nu o intelegi…

  • Rontziki

    @Cami: mulţam frumos! Smile Ai dreptate referitor la cum sunt percepuţi uneori oamenii puternici, dar este, ca să zic aşa, o percepţie temporară, pentru că, dacă ne referim la oamenii puternici, aşa cum îi văd eu şi cum am povestit în postare, atunci când îşi doresc ceva, ştiu să-şi aleagă ce să-şi dorească în funcţie şi de mijloace, iar rezultatul va fi obţinerea a ceea ce-şi doresc, moment din care, cel mai probabil şi ceilalţi încep să-şi schimbe părerea…Mai mult, scriam într-o postare mai demult, că ceilalţi percep ceea ce facem şi în funcţie de propria raportare la ce facem, iar un om împăcat, mulţumit cu sine şi cu acţiunile sale, va transmite asta şi nu va fi perceput neapărat ca un om slab, resemnat, cu toate că, după părerea mea, şi să ştii când să te resemnezi e dovadă de oareşce putere, ci va fi văzut ca un om echilibrat…
    http://www.evantaiulmemoriei.ro/2009/09/sa-fim-noi-insineo-provocare.html
    Da, aşa este, fiecare se priveşte în oglindă şi nu poate vedea în exterior mai mult decât este în sine…Probabil că, aşa cum spunea QED mai sus, puterea dă, uneori, un soi de carismă şi poate doar asta se poate percepe din exterior, indiferent dacă ceilalţi o au sau nu Smile

  • Cami

    Asa e, ai dreptate. Smile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.