Chemarea păsării de-acasă

Acum 41 de ani, un tânăr cu o chitară se urca pe scenă şi cânta frumoasele versuri ale lui Arghezi, Macedonski şi alţii, împreună cu perle ale folclorului românesc. Pentru că, ani de-a rândul, a cântat  singur cu chitara sau cu cobza, apoi cu taraf, cu orchestră simfonică, cu cor de copii, cu călugări, cu orchestră de muzică uşoară, criticii nu au reuşit să-l încadreze într-un anume gen muzical.

Tot doar cu o chitară a urcat pe scena Sălii Palatului şi în această seară maestrul Tudor Gheorghe şi, prin cuvintele de mai sus, a început să ne povestească despre fascinaţia domniei sale pentru poezia românească, despre proiectele la care lucrează şi despre ceea ce urma să ne încânte sufletele pentru următoarele 2 ore…Doar chitara, pentru că “O metafora atat de frumoasa precum poezia lui Mircea Micu nu va fi deranjata de niciun efect sonor!”

Nu cred că există un omagiu şi un semn de preţuire mai mare pentru versurile vreunui poet român decât să fie puse pe muzică şi cântate de Tudor Gheorghe…Spectacolul a fost de o frumuseţe aproape dureroasă, înălţînd, smulgînd zâmbete, lacrimi şi oftaturi adânci. Nu-mi amintesc vreun concert al artistului care să nu-mi fi dat toate aceste emoţii, care să nu-mi atingă toate corzile sufletului şi să nu-mi lase un sentiment de preaplin, o stare pe care n-aş putea s-o explic, pe care nu pot decât să o trăiesc, să mă afund în ea…ca o desprindere de tot ce ne înconjoară şi de cufundare într-o altă realitate, cu mult mai adevărată, mai profundă şi mai autentică decât cea de care ne izbim zi de zi.

Fiecare întâlnire cu Tudor Gheorghe parcă îmi întăreşte ce e important pentru mine, parcă mă aruncă în alt timp şi altă dimensiunea, acelea în care m-am simţit dintotdeauna…că doar nu degeaba aş fi vrut să mă fi născut în altă epocă.

Cu siguranţă e cea mai nepotrivită perioadă în care să abordez un subiect care ocupă deja multe pagini pe multe bloguri, acela al plecării din ţară, dar, pentru că tot nu am scris vreodată despre asta, deşi am discutat adeseori cu persoanele apropiate, ţin să spun că sunt printre aceia, deja puţini, cred, care nu ar pleca din ţară. Am trecut prin destul de multe, am gustat dezamăgiri crunte, am înghiţit frustrări cu polonicul şi nu mi-a fost uşor, dar nu mi-am pus niciodată problema să plec…pur şi simplu, pentru mine nu a existat ca şi opţiune…Respect decizia celor care o fac, îi înţeleg perfect şi îi admir pe cei care reuşesc să-şi construiască un trai decent şi fericit pe alte meleaguri, dar am ştiut mereu şi sunt la fel de convinsă în continuare că o astfel de încercare nu e pentru mine.

Nu e nimic surprinzător pentru cei care mă cunosc şi care ştiu că am o doză de masochism care mă împiedică să aleg să-mi fie bine, dacă sufletul meu nu e pe deplin împăcat. Într-un fel straniu, pot duce mai uşor greul, binele sau ne-binele de aici decât binele din altă parte, aşezat pe fondul unor dureri sufleteşti cărora nu le-aş putea face faţă. Am ştiut şi am simţit mereu că, dacă aş citi poezie românească, dacă aş asculta Tudor Gheorghe şi alţi câţiva artişti români fiind departe, aş suferi mai mult decât o voi face vreodată aici din diferitele cauze care pe alţii îi motivează să plece, m-aş stinge încet, aş muri de inimă rea.

Pentru că deja am scris prea mult, iar cuvintele mele sunt, de fapt, de prisos acum, vă las să vă delectaţi cu câteva versuri de Mircea Micu, dintre cele ascultate în spectacolul din această seară, şi cu câteva melodii mai vechi ale lui Tudor Gheorghe.

Pasărea de acasă

Ea vine seara si n-o chem.
Si de venirea ei ma tem
Si a prefac ca-s orb si surd
Cand pe la geamuri o aud.
Ea n-are trup, ea e un fel
De crin cu aerul in el
Ea n-are ochi si-n doua parti
Poarta inele mari de morti.
Venita ca o taina grea
Se-aseaza lin pe fruntea mea
Apoi se muta mai in jos
Spre-al tamplei vulnerabil os
Apoi spre coaste, pina cand
O simt cu ghiarele strangand.
Si tace atat de mult si greu
Ca aud cum plange Dumnezeu.Ce-ai sa faci?

Mortii ii uitam mult prea usor.
Ce-ai sa faci iubito, daca mor?Ai sa ma cam uiti si ai sa ma plangi
Din pleoapa ochilor prelungi.

Ai sa ma cam plangi cu roua grea
Peste simpla groapa ce-oi avea.

Si-ai sa mi te plangi ca-n general
M-am tinut de crasme si scandal.

Ca Esenin, mai demult, cel blond,
Ultimul poet si vagabond.

Mortii ii uitam mult prea usor…
Ce-ai sa faci, iubito, daca mor?

Tudor Gheorghe – Reintoarcerea   De abia plecasesi

Tudor Gheorghe – La visul profan

9 comments

  • pheideas

    Frumos scris ! Da, Tudor Gheorghe ramane un etern romantic.
    Nu esti numai masochista, ci ai si un ego foarte puternic, specific mai mult sexului opus. Big Smile
    Relativ la plecatul din tara, cred ca fiecare om apartine locului unde s-a nascut. Nu toti realizeaza sau percep energia, si toata viata isi cauta locul …

  • Rontziki

    @pheideas: Mulţam! Este un suflet adevărat! Smile
    Gândindu-mă că eşti destul de misogin de felul tău, o iau ca pe un compliment Razz, deşi nu mi-e f clar ce legătura are ego-ul meu, mai mult sau mai puţin puternic, cu ce scriam Big Smile)
    Da, cred că fiecare simte şi se raportează diferit la locurile natale, aşa cum de fapt ne raportăm şi simţim diferit şi în multe alte privinţe…

  • Black Leviathan

    Deci m-ai intristat!
    M-ai intristat ca nu am putut merge si eu cu tine pe coltul acela de rai.
    M-ai intristat ca nu am avut ocazia sa-l vad niciodata live desi mi-as dori mult.
    Dar imi umpla inima de fericire ochiul, vazand cat este de pretuit acest om.
    Ah…si in alta ordine de idei…nici nu ma asteptam sa nu-ti placa Tudor Gheorghe!
    Smile

  • pheideas

    Era un compliment, cum ti-ai dat seama. Bine ca nu ai confundat cu egoismul, care e cu totul altceva. Big Smile)

  • Rontziki

    @Black Leviathan: bine spus colţ de rai! Smile Îmi pare rău că te-am întristat şi sper să poţi ajunge la un moment dat la unul din concertele lui Tudor Gheorghe…nu cred că am putut şi nici nu pot reda în cuvinte ce înseamnă să-l asculţi live…felul în care creează spectacolele, succesiunea melodiilor, intervenţiile sale dintre melodii…

  • Rontziki

    @pheideas: ei, ştii că n-aş face o asemenea confuzie Razz
    Mă gândeam la ce legătură poate fi între masochism şi ego sau măcar între ego şi rădăcini…

  • acuarele

    Impartasesc suta la suta ceea ce spui…
    Tudor Gheorghe este pentru mine simbolul romanului adevarat, cu sufletul robust si curat, de o frumusete rara. E o imagine nepretuita aceasta in constiinta noastra nationala…
    L-am vazut adeseori pe Tudor Gheorghe pe scena Teatrului National din Craiova, interpretand diferite roluri. Insa atunci cand ia cobza in mana si incepe sa cante, abia atunci este el, cu menirea lui cea mai sfanta, aceea de a ne reaminti cine suntem si pentru ce.
    Nici eu nu am simtit ca ar trebui sa plec. Si nici n-o voi face, fiindca as simti-o ca pe o dezradacinare careia nu i-as face fata vreodata. Imi place sa aud romaneste, sa gandesc si sa scriu romaneste. O data plecata, as fi toata viata o refugiata si atat. Cu inima aici.

  • Rontziki

    @acuarele: n-ai idee ce mă bucur să văd că mai sunt şi alţi masochişti Big Smile)
    Mi-a plăcea să-l văd pe Tudor Gheorghe şi jucând, mai ales că, uneori, în spectacole, îmi dau seama că este un maestru şi în actorie Smile Cred că, indiferent că joacă sau cântă, se văd şi se simt pasiunea şi cu dedicaţia şi faptul că-şi pune tot sufletul în ceea ce face Smile

  • acuarele

    Tudor Gheorghe se respecta in tot ceea ce face, ca un artist autentic ce este…

Leave a Reply to pheideas Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.