Super cozonacii mei!!!

Daaa, mi-am luat inima în dinţi, tăvi de cozonac şi toate ingredientele necesare şi am purces…Că m-am chinuit să-i fac n-ar fi nici o minune, dar ce a ieşit…să nu-mi vină să cred că sunt opera mea!!!

Ce mi-a plăcut cel mai mult în toată activitatea asta? Coca…Atunci când eram mică şi făcea mamaie cozonaci sau gogoşi sau orice aluat cu drojdie, era taaare greu să-mi satisfac poftele…trebuia să fur cocă şi să fug să nu mă prindă mamaie, care şi-aşa striga după mine: “nu mai mânca aluat necopt, că ţi se umflă în burtă!!!” Aş, de unde…era prea gustos! Acum nu m-a mai oprit nimeni, aşa încât am degustat cam toată coca ce-mi rămânea pe mâini Grin Noroc că am mâinile mici şi a mai rămas şi pentru copt.

În rest, procedura clasică…dă-i şi frământă, trosneşte, pocneşte aluatul şi tot aşa…a doua zi, am descoperit vreo două vânătăi pe mâini şi am bănuiala că frământatul ar fi de vină.

Cam aşa arăta aluatul după ce a dat de trei ori pe-afară din vas…a crescut ceva de speriat!

 

 

De ce nu scrie nicăieri cum se taie rahatul? Dom’le, era tare lipicios şi nu mai reuşeam să desprind bucăţelele de mâini, de cuţit…Până când am avut o revelaţie: scria în reţetă că rahatul se dă prin făină înainte de a-l încorpora în aluat, aşa că de ce să nu îl tai eu direct în făină?! Zis şi făcut…altă viaţă, uite:

 

 

Prima serie de cozonaci gata de cuptor…se observă că cel din stânga e ceva mai mare, aproape a dat pe dinafară din tavă, dar a fost primul şi e de înţeles.

 

 

Şi prima serie de cozonaci copţi!!!

 

 

O minune, ce să mai!!! Reţeta am luat-o de aici şi sfaturi importante de aici. M-a ajutat foarte mult şi Cartea de bucate a Sandei Marin – excepţională ideea de reeditare a acestei cărţi Smile

 

15 comments

  • Escu

    Deci mi-ai facut pofta! Arata bine, iar eu nu prea mananc cozonac!

  • Rontziki

    @Escu: Nici eu nu prea mănânc cozonac decât dacă foarte pufos, pe cât posibil cald şi făcut în casă Smile Ai mei au întrunit toaaaate condiţiile!!!

  • cdmitroi

    vreau si eu, pls

  • Rontziki

    @cdmitroi: cu cea mai mare plăcere! Smile

  • Rodica

    Yamiiii,salivez la ore trazii din noapte!

  • Saturnianul

    Al naibii de prost moment am nimerit să intru pe blogul tău. Sau ai nimerit tu prost momentul să faci cozonaci Razz Exact cînd mi se combină foamea cu pofta.

    Arată al naibii de bine. Congtats! Dă şi tu de pomană la amărăşteni ca mine dacă tot nu mămînci Grin

    Şi ţie îţi servea mamaie poveste cu aluatul care se umflă în burtă? Big Smile Uite de-aia îmi place mie să prepar. Pot să mănînc cît vreau din compoziţie.

  • Rontziki

    @Rodica: eu am mâncat cozonac cald la ore târzii în noapte şi acum va trebui să remediez Big Smile)

  • Rontziki

    @Saturnianul: se gătară cam repede de data asta, dar de Paşte fac mai mulţi Smile…evident, după atâta muncă, până la Paşte nu mai îndrăznesc Big Smile
    Data viitoare, îţi păstrez şi nişte cocă dacă vrei Big Smile

  • CORYAMOR

    m-ai umplut de respekt, ce mai!!!!!!!! imi dau jos palaria pe care nu o am! n-as indrazni in veci sa ma apuc de facut cozonaci. dar imi dai curaj Smile mii de felicitari! arata extraordinar!!!
    ps: cand o vedem pe mamaia mea cum se lupta cu coca, ma gandeam ca eu nu as face asa ceva nici sa ma bati. acum ma gandesc ca facea multi in acelasi timp si de aceea erau mai greu de framantat.
    BRAVOOOOO

  • Mihai

    pe mine m-ai prins bine ca sunt mancat. si avand in vedere ca nu imi place cozonacul (poate doar coca) e totul ok. totusi am cumparat la un moment dat din supermarket cozonac cu mac si pot sa spun ca ala chiar a fost superb. asa ca la pasti iti recomand sa incerci si o astfel de reteta.

  • Rontziki

    @coryamor: Mulţam frumos! Smile Să ştii că eu am făcut 5 cozonaci, am frământat ceva la cocă, dar nu e chiar aşa greu cum pare…eu zic să-ţi iei inima în dinţi şi să încerci Wink

  • Rontziki

    @Mihai: am şi o reţetă de cozonaci cu mac Smile Nu prea sunt eu fan mac, dar poate am să încerc Smile

  • semafor

    Frumoşi cozonaci şi probabil şi gustoşi.
    Rahatul se taie uşor dacă ungi lama cuţitului cu un pic de ulei. Asta am învăţat-o de la bunica. Smile

  • Rontziki

    @semafor: ah, unde erai când mi se lipea de cuţit şi de degete?! Big Smile) Mulţam pentru vizită şi pentru sfat, o să ţin minte Smile

  • Saturnianul

    @Rontziki: Mai ales aluat să-mi opreşti. Poţi să mai renunţi la cozonac în schimbul aluatului Big Smile

Leave a Reply to Rontziki Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.