Aseară, pe când împodobeam brăduţul, îmi aduceam aminte de brazii mei de suflet, ca să spun aşa…

Întotdeauna mi-a plăcut să am pom de Crăciun şi, evident, primii care îmi vin în minte ar fi cei din copilărie…dar când spun brazi de suflet, mă gândesc de fapt la cei care au fost, din diferite motive, “altfel”, care au însemnat mai mult decât mirosul de brad şi magia Crăciunului…

Acum şapte ani, în preajma Crăciunului, treceam printr-o perioadă foarte grea din multe puncte de vedere…tocmai devenisem şomeră pentru că fabrica unde lucrasem, făcea disponibilizări în plin proces de reorganizare, iar eu eram ultimul sosit şi, deci, printre primii plecaţi…în plus, eram oarecum dărâmată, sufleteşte că…s-au nimerit toate deodată.

Aşa se face că, în apropierea Sărbătorilor, eram încă angrenată într-o activitate intensă de trimis cv-uri şi de susţinut interviuri, în urma cărora aflam constant că un an înseamnă prea puţină experienţă, primeam promisiuni că poate la anul, dar chiria şi toate celelalte nu prea înţelegeau să aştepte…Evident, nu eram chiar într-o dispoziţie de sărbătoare şi nu aşteptam Crăciunul decât pentru a mă duce acasă la mama şi pentru a-mi permite să ies din febra căutărilor de job şi a suferi în voie…

Cu toate astea, cu câteva zile înainte de a pleca, am avut parte de nişte momente care mi-au schimbat complet viziunea.

Eram în Bucureşti de vreo cinci ani şi nu făcusem nici un brad aici…în cămin, era prea aglomerat pentru brad , iar apoi, stând cu chirie, descurcându-mă destul de greu, numai la brad nu mă mai gândeam, mai ales că, oricum, de Crăciun plecam acasă.

În anul acela, într-o seară în care mă străduiam, ca de obicei, să-mi ţin moralul pe linia de plutire, mă trezesc la uşă cu un prieten foarte bun, cu un brad în braţe şi o cutie cu globuleţe, beteală, tot ce trebuie pentru un frumos pom de Crăciun…Ştia prin ce trec, îmi era mereu alături şi, pe lângă încurajările obişnuite, găsise cea mai fericită şi mai inspirată soluţie să mă scoată din ale mele…

Nu-mi venea să cred! Bradul era complet ieşit din gândurile mele şi îmi amintesc cum stăteam în uşa, cu lacrimi în ochi şi râzând în acelaşi timp…Am uitat toate supărările, am împodobit bradul şi am găsit puterea să cred din tot sufletul că toate se vor rezolva…aşa a şi fost, până la urmă

Mi-am amintit de seara aceea odată cu brăduţul din acest an, pentru că atunci mi-am promis că, indiferent cum îmi va fi, nu va mai trece nici un Crăciun fără brad!!!

Ultima lună a fost una grea şi obositoare şi recunosc că am fost în dubiu dacă o să fac sau nu pom….de obicei, intru într-o stare euforică, încep să mă uit după brazi şi să anticipiez cu bucurie momentul când merg să-l iau…anul acesta tot amânam…Până la urmă, deşi îndoită şi mai mult în virtutea promisiunii pe care mi-am făcut-o acum şapte ani, am comandat un brăduţ în ghiveci de pe site-ul magazinul de brazi.

Trebuia să vină marţi, dar n-a venit marţi…eu am ajuns mai târziu decât era stabilit, curierul zice că m-ar fi sunat şi bănuiesc că eram în metrou de n-a dat de mine…Cert e că ieri dimineaţă s-a stabilit din nou livrarea pentru aseară, cu o mică problemă: ghiveciul spart! O, Doamne! Rugăminţi fierbinţi, oareşce tonuri ridicate…nimic nu a convins firma de curierat să-mi aducă un ghiveci nou, contra cost. Am luat legătura cu cei de la magazinul de brazi, care nu aveau nici o vină pentru ghiveciul spart, dar au fost foarte drăguţi şi au încercat să intervină şi ei pe lângă curier.

Într-un final, când deja mă vedeam cu un brad într-un ghiveci spart, cârpit etc, cel puţin până când reuşeam să ajung să cumpăr unul, sun pentru ultima dată la magazinul de brazi să văd dacă au reuşit să negocieze un nou ghiveci cu curierul…Nu reuşiseră, dar un domn căruia i s-a făcut milă de mine când a înţeles că ajung suficient de devreme pentru a primi bradul, dar prea târziu pentru a umbla după ghiveci, s-a oferit să-mi aducă unul. Nu-mi venea să cred…i-am mulţumit din tot sufletul că, deşi nu era vina celor de la care am comandat, pentru că ei au furnizat bradul cu ghiveci întreg, făcea aşa un gest.

Aşa se face că aseară, în orele în care aşteptam, cu emoţie şi teamă, întâi bradul, apoi ghiveciul, mi-am dat seama cât de mult îmi doream pomul de Crăciun.

La ora 22, efectuam operaţiunea plantarea şi eram în culmea fericirii…pe de-o parte, pentru că mai sunt oameni în stare să facă un gest frumos în numele Crăciunului şi, pe de altă parte, pentru că împodobeam un brăduţ cu adevărat deosebit, nu doar pentru ce v-am povestit, ci şi pentru că…are două vârfuri! )

Iată cum, datorită unor mici peripeţii legate de un pom, nedorit în mod special la început, am redescoperit magia, temporar ignorată, şi am reînnoit promisiunea nu va trece nici un Crăciun fără brad!!!

În plus, mi-am mai făcut o promisiune: nu voi mai împodobi decât brazi în ghiveci! Dorinţa mea cea mare ar fi să reuşesc să-l plantez apoi la mamaie în grădină…aşa că, din cele două promisiuni, voi avea peste nişte ani, lângă casa copilăriei mele, o mică pădure de brazi…

Acestea fiind povestite, pentru că mâine o iau din loc devreme, vă las să-mi admiraţi minunea şi vă urez

UN CRĂCIUN PLIN DE MAGIE, DE IUBIRE ŞI DE BUCURIE !!!