Two lovers…fascinatia provocarii

De ce aceasta atractie aproape maladiva spre ceea ce nu putem avea? De ce suntem tentati sa iubim oameni care nu au aceleasi sentimente sau care, din varii motive, nu pot fi alaturi de noi?

Un film incredibil cu Joaquin Phoenix si Gwyneth Paltrow…extrem de uman, de realist si de zguduitor in acelasi timp…intr-o forma mai mult sau mai putin concreta, exista pentru fiecare din personajele filmului “two lovers”, cineva care iubeste si este acolo oricand si cineva pe care iubeste si la care nu poate ajunge…te poti regasi in oricare din roluri pentru ca fiecare din ele reprezinta la randul sau ambele fete ale monedei…

Leonard se vede nevoit sa aleaga intre Sandra, fata unor prieteni de familie si potentiali parteneri de afaceri ai tatalui sau, o femeie care il iubeste, il intelege si ii poate oferi varianta reala, calda si fireasca a iubirii si Michelle, o femeie care il fascineaza, pe care o iubeste dincolo de orice autocontrol…Michelle la randul ei trebuie sa aleaga intre dragostea pentru Ronald, un barbat pe care nu-l poate avea, care o fascineaza si o face sa sufere in acelasi timp, si Leonard care este gata sa renunte la orice pentru ea…Ronald pe de alta parte trebuie sa aleaga intre sotie si familia sa si dragostea pe care o simte pentru Michelle…

Unii reusesc sa ia ei insisi decizii, altii sunt doar purtati de deciziile luate de cei dintai. Si asta e insasi viata: uneori e suficienta o decizie a unei singure persoane pentru ca vietile, destinele altor persoane, aparent fara nici o legatura, sa se schimbe…

Eterna decizie intre fascinatia iubirii care te orbeste si dragostea perena…Poate parea chiar usor sa alegi, orientandu-te cu maturitate spre ce e bine, spre ce este real, dar e intr-adevar usor?! Si daca de decis reusesti, poti trai cu decizia si cu sentimentul ca te-ai “multumit” cu ceea ce era tangibil?

Si, ca sa ma intorc la intrebarile de la inceputul postarii, sa fie doar vorba de teama pe care o produce “binele” si care pare inlaturata cand dam de situatii care ne provoaca si nu ne ofera “binele” pe tava?! De prea multe ori oamenii fug, constient sau nu, din calea posibilului in cautarea unei himere care, prin simplul statut de himera, pare sa nu ameninte nevoia de provocare…Suntem tentati sa ne indreptam spre obstacole, sa nu dam atentie si sa ne retragem din fata “simplului” sau cel putin sa-l complicam. Insasi fuga devine o provocare cu potential de macinare si de supliment de adrenalina… Smile

In fine, am senzatia ca postarea nu e neaparat de natura sa va convinga sa vedeti filmul Big Smile
E de la sine inteles ca Joaquin Phoenix joaca magistral, ca aveti ocazia sa o admirati si pe Isabella Rosellini, ca filmul este facut foarte bine, realist si hipnotic in acelasi timp, asa incat credeti-ma pe cuvant : trebuie vazut!!!

7 comments

  • Rodica

    am mii de furnici sub piele in momentul asta si multe flashback-uri…

  • Saturnianul

    Eu am trăit chestia cu himera aleasă în defavoarea unei realităţi. Şi acum ştiu un lucru: cînd ceva care nu este himeră va apărea iar sentimentul va fi reciproc, n-am să mai pierd trenul pentru nimic în lume.

    O să caut filmul pe dvd. Sper să-l şi găsesc.

  • Rontziki

    @Rodica: Smile si eu am avut, vazand filmul, flashback-uri si, as putea spune, niste revelatii din acelea de te fac sa te lovesti peste frunte si sa zici : da, exact, cum de nu m-am gandit la asta?! Big Smile

  • Rontziki

    @Saturnianul: pai cam asta ar fi ideea: sa invatam din ceea ce am trait si macar sa nu mai repetam…asta cel putin raportat la himera, dar astept cuminte sa dai peste varianta aceea posibila, simpla si reala si sa-mi spui daca ai stiut sa profiti de ea sau ai avut macar impulsul sa fugi Big Smile
    Cred ca inca nu e pe dvd sau cel putin nu la noi…

  • Delf

    Ştii ce e mai trist? Că trebuie să te îndepărtezi ca să uiţi, că trebuie să uiţi ca să redevii o persoană demnă, că trebuie să-ţi ignori trecutul ca să te poţi apleca asupra prezentului. Trist.

  • Rontziki

    @Delf: trist, mda…n-as sti sa zic ce anume e trist, dar sunt de parere ca nu trebuie sa uiti trecutul ca sa fii redevii demn sau ca sa traiesti prezentul…trebuie in primul rand sa-l accepti si mai ales sa nu-l uiti Smile Asta ca sa redevii demn si sa fii impacat cu tine…mai departe, depinde de multe…poate fi trist sau nu…

  • Pingback: Fascinaţia imposibilului | Rontziki

Leave a Reply to Delf Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.