Relatiile in deriva…

De ceva vreme observ si incerc sa inteleg de ce relatiile dintre oameni sunt din ce in ce mai complicate. Relatiile intre oameni, in general, imi par mai seci, mai lipsite de continut, cum spuneam intr-o postare anterioara “doar socializari”, dar ma gandesc acum la relatiile dintre femei si barbati….tot mai multe divorturi, tot mai multi oameni singuri, tot mai multe cupluri supravietuind la limita suportabilitatii reciproce…Cineva imi spunea ca viata este simpla, noi o complicam. Oare asa sa fie sau poate chiar viata insasi s-a complicat si nu mai e asa simpla?!

Traim o perioada de redefinire a rolurilor. Mii de ani femeia a fost vioara a doua si trebuia sa se multumeasca cu un rol deja consacrat, unul umil atat pe plan familial, cat si social. In secolul XX, a venit si epoca emanciparii femeii si, ca aproape orice pe lumea asta, a avut si aceasta emancipare doua taisuri, iar acum, la niste zeci de ani dupa declansare, incepe sa-si arate coltii. Era absolut necesara si cred ca nici o femeie din ziua de azi nu si-ar putea imagina si in nici un caz dori, sa fi trait in vremurile in care femeile erau complet lipsite de drepturi.

Este insa firesc si ce se intampla acum pentru ca probabil nici o “castigare de drepturi” nu se face fara un soi de agresivitate in pretindere si in exercitarea drepturilor dobandite, dar observ  ca se tinde spre ceva dincolo de egalitate si echilibru. Femeile au aceleasi drepturi  si obligatii ca si barbatii, cel putin la nivel teoretic…au dreptul sa mearga si sa studieze la acelasi scoli, au dreptul sa aspire la aceleasi functii si chiar fac fata cu brio provocarilor…pana aici toate bune si frumoase, dar nu scapam ceva pe parcurs? Consecintele evidente care sunt?!

Cel mai adesea, absorbite de competitia cu barbatii, femeile uita sa fie femei, sotii si mame…Luptand sa-si construiasca o cariera, sa se intretina si sa aiba succes, exercitandu-si din plin dreptul de a munci de dimineata pana seara, se calesc si reusesc sa piarda unele din atributele feminitatii, devenind agresive de la atitudine la forme de “lupta”. Oricat am incerca sa ne pastram feminitatea, trebuie sa recunoastem ca imprumutam de la barbati mai mult decat ni se potriveste atat in limbaj, cat si in comportament. Cate femei nu vorbesc cel putin la fel de colorat ca barbatii?! Mai multi prieteni barbati decat prietene femei, mi s-au confesat nemultumiti ca, in diverse momente, desi isi doreau o relatie cu cineva, au fost folositi ca simple aventuri…Femeia emancipata a reusit sa copieze barbatul in mai multe decat si-ar fi dorit pentru ca exista si reversul medaliei.

Barbatii, pe langa ca se gasesc intr-o continua confuzie in fata femeii care nu are aproape nimic in comun cu ceea ce au invatat ei despre femeie de-a lungul timpului, prin convietuire zilnica in medii feminine, nu doar acasa, ci si la scoala, la munca, la distractii, imprumuta de la femei mult mai multe decat am vrea…lasand la o parte tendintele din ce in ce mai accentuate in materie de estetica si cosmetica si preocuparea excesiva pentru imagine, mai grav este faptul ca barbatii incep sa ni se asemene sau, mai bine zis, sa semene cu ce erau femeile odata, ca si structura…sunt mai lipsiti de curaj si mai nesiguri, aspecte care sunt in contradictie cu ce stiam despre barbati, vorbesc, despica firul mai ceva decat femeile, sunt pasivi si asteapta ca partenerele sa ia deciziile.

De-a lungul timpului au existat niste vorbe devenite de-a dreptul axiome Smile, poate nu intotdeauna inspirate, dar care aveau in ele un sambure de adevar, de genul: te vaiti ca o muiere sau celebra constatare ca femeile vorbesc mult. Ei, surpriza, barbatii secolului XXI se plang mai ceva ca femeile si vorbesc cel putin la fel de mult. Si nu doar mult, dar similar…Daca ascultam un dialog prietenesc pe teme de viata intre un barbat si o femeie, doar timbrul vocii ne va arata diferenta intre ei, pentru ca viziunea este din ce in ce mai asemanatoare.

Acesta este status-quo-ul si, din pacate, nu este tocmai benefic relatiilor, indiferent ca e vorba de cuplu sau de familie, pentru ca, dupa parerea mea, aceste relatii se nasc si, mai ales rezista, datorita diferentele dintre noi. Avem nevoie unii de altii tocmai pentru aceste diferente pe care ni le putem oferi reciproc, ca sa nu mai vorbim despre cum vom imprima copiilor nostri  in familie modelele de barbat, respectiv femeie, atunci cand acestia deja seamana prea mult…si procesul e in plin avant…mergand tot inainte pe drumul asta, cine stie, poate peste cateva sute de ani, o sa aiba loc o revolutie de emancipare masculina Big Smile

Nu contest ca exista inca zone sociale in care femeia este tratata la modul conservator, desi deja in foarte multe cazuri, cel putin la noi, femei lipsite de beneficiile emanciparii, din nevoia de a asigura cot la cot cu partenerul veniturile necesare, au plecat pe alte meleaguri, fapt ce a dus la destramarea multor familii si la neglijarea sau chiar abandonarea copiilor. Asa cum exista si femei emancipate, realizate in plan profesional, inca abuzate de barbati cu conceptii…”traditionaliste” e prea frumos spus.

Dar astea sunt extremele si intre ele, cei mai multi oameni se afla de fapt intr-o confuzie cu privire la rolul femeii si rolul barbatului in societate si in cuplu/ familie, iar redefinirea rolurilor va trebui sa aduca un echilibru, tinand cont de drepturile tuturor, ca oameni, dar si de diferentele existente intre barbati si femei, fara a mai cauta cu orice pret si sub orice aspect egalitatea intre doua entitati diferite.

Later edit
Pentru ca sunt foarte “priceputa” (momentan si foarte enervata pe “priceperea” mea), nu stiu cum am reusit, editand postarea sa pierd comentariile Frown. Le-am recuperat si le redau mai jos pentru ca nu as reusi sa le atasez sub forma de comentarii…Comentati in continuare fara grija ca m-am invatat minte si nu se va mai repeta Smile

15 comentarii

Escu 23 iulie 2009 00:52
Foarte interesant postul tau. Din pacate, se va duce o lupta constanta intre egalitatea sexelor. E din dorinta de a reusi ca individ si nu ca un cuplu. Nu stiu unde se va ajunge, dar schimbarea trebuie sa vina de la sine.
Anonim 23 iulie 2009 09:44
Ei bine, lupta din societate, mutata incetisor in casa. Merg mai departe si spun ca egoismul si caposenia ne complica viata. Egalitate nu exista pentru ca nivelele de cultura, educatie, percepere sunt diferite. Daca vorbim de cuplu, goana dupa iluziile intaietatii, in dorinta de a conduce pe celalalt ne distruge simplitatea. Daca vorbim de prierderea pozitiei de lider a barbatului, aici vorbim de tipul de societate in care traim. In epocile de demult, barbatul presta muncile fizice grele, iar tanti femeia, executa muncilii usoare, casnice. Obtinerea alimentelor pentru trai implica toti membrii familiei, fiecare avea rolul lui bine stabilit. Ori, acum, cu za munca asta cu laptoapa, femeia si barbatul executa acelai tip de munca. Prin urmare, revenim la educatie, cultura etc si stabilim reorganizarea drepturilor si obligatiilor din casa. Noi, barbatii tre sa intelegem ca ne mai muncind cu bou pe ogor, ne mai mergand la vanatoare cu arcu, ne-am cam pierdut abilitatile de aducatori de hrana. Daca femeia da din bumbalau si chitzcau si castiga suficient cat sa isi permita sa vaneze prin supermarketuri pui, legume, sucuri si alte nimicuri necesare traiului, ce le mai trebuie un porc marlanos care se impune cu forta trupului? Concluzionand, tre sa ne vedem fiecare, barbat sau femeie, lungu nasului, sa constientizam cat ne duce capu si sa traim in armonie, iubindu-l pe cel de langa noi ca pe noi insine. Na, c-am zis-o.
Rontziki 23 iulie 2009 10:59
@Escu: da, asa este, dorinta de a reusi ca individ este mult mai puternica decat dorinta de a reusi in doi…chiar si in cadrul unui cuplu, fiecare se gandeste la binele personal si f rar sau deloc la ce e mai bine pentru cuplu…in viziunea de astazi, cuplul nu mai devine o entitate, ci doar adunarea a doua entitati interesate numai de binele personale si imediat ce acest bine este catusi de putin amenintat, gata, nu mai e bine in cuplu…
Rontziki 23 iulie 2009 11:02
@Anonim: parerea mea este ca nu ar trebui sa existe o lupta, suntem diferiti si asta ar trebui sa fie suficient, sa nu cautam sa stabilim cine e mai…si doar sa incercam sa ne pastram in esenta diferiti, sa respectam asta si sa nu ne mai dorim sa fim la fel…nu putem nega ca femeile sau macar unele dintre ele au dovedit ca pot face cel putin la fel de multe si de bine ca un barbat, dar cui ii foloseste si cu ce pret?! Se pare ca si o femeie poate face ce face un barbat, dar nu cred ca ar trebui sa-si doreasca asta…afreuda 23 iulie 2009 13:12
Rontziki, mie mi se pare ca generalizezi. Dupa parerea mea o femeie care se identifica cu un rol masculin poate fi foarte bine fericita si integrata social, poate sa aduca o contributie substantiala, si nu e nici o nenorocire in asta. Idem si pentru un barbat care se identifica cu un rol feminin. Ideea aici nu este sa facem o separare de roluri la nivel de sexe. Femeile asa si barbatii asa. Pentru ca asa e bine, asa e natural, asa e normal. Dupa mine fiecare individ in parte ar trebui sa-si gaseasca rolul personal, si statutul personal, indiferent de sex. Sunt unele femei care vor sa fie mame, altele, care vor sa se implice in cariera. La fel, sunt barbati care vor sa se implice in cariera, si barbati care vor sa stea acasa si sa aiba grija de copii (nu radeti, chiar exista asa ceva, cunosc doi). Nu e absolut nici o nenorocire ca se intampla asta.Pana la urma… societatea se va aseza dupa cum ii dicteaza nevoile. Si, uneori, este nevoie si de un dezechilibru, si de o stare tensionata, de o revolutie (cum a fost miscarea feminista), de tatonari si incercari.Oricum, eu cred ca este necesar sa privim mai deschis conceptele de feminin si masculin, si sa nu etichetam prea repede o activitate, o atitudine sau un rol ca fiind unul feminin sau masculin, ci… pur si simplu… ca fiind un rol. Un rol ce poate fi jucat foarte bine si de catre o femeie si de catre un barbat, cu conditia ca individul fie el femeie sau barbat sa se potriveasca si sa se identifice frumos cu rolul respectiv.
Anonim 23 iulie 2009 13:14
Este tocmai ce ce spuneam. Sunt pentru stabilirea elatiilor de pretenie in familie, cocubinaj sau cum s-o mai numi. Pentru toate astea, repet, tre sa ne intelegem. Al de langa noi e la fel de important ca si propria noastra persoama. Si un off topic: cine-i anonimu? Wink
Anonim 23 iulie 2009 13:27
Suntem la prima sau a 2a generatie de industrializare! Parintii sau bunicii nostrii s-au nascut pentru munca si ajutor prin ograda, nu pentru masterate si doctorate, pentru strungar sau doctor. Foarte greu pleca un copil la scoli inalte in urma cu 50-60 de ani. Daia exista aceasta impartire a obligatiilor. Daca o tanti poa sa castige suficient pentru a trai fara “obligatii” nu inseamna ca poate cumpara orice. Femeia si barbatul au trait dintotdeauna impreuna. Acu avem orgolii de cocosi impaiati. Tre sa gasim calea de percepere a noilor conditii sociale. Revinnoapteaiguanei 23 iulie 2009 19:21Consider ca egalitatea in casa ne-o dam de multe ori singure. Si asta prin alegerile facute. Nu vrem sa fim dominate? Nu vrem sa fim sub papuc? Nu vrem sa fim jignite? Alegem varianta corecta. Daca se dovedeste ca am gresit, iesim frumos din relatie si gata. Dar sunt femei care se complac. Fiecare cu motivele ei. Nu neg, de cele mai multe ori situatia financiara schimba radical situatiile – nu putem compara o femei care isi permite sa angajeze o menajera si o bona cu una care nu are aceasta posibilitate… ei… ar fi multe de spus, intr-adevar…Rontziki 23 iulie 2009 20:38

@afreuda: cred ca de fapt cumva amandoua generalizam ceea ce vedem in jurul nostru Big Smile Sunt de acord ca oamenii trebuie lasati sa aleaga, atat femeile, cat si barbatii, dar devine din ce in ce mai greu de ales, de fapt…stii cate femei care in mod firesc si-au dedicat mai multi ani carierei si au amanat maternitatea, sunt foarte nefericite pentru ca, datorita varstei si stresului, nu reusesc sa ramana gravide?! O femeie care sa-si doreasca doar sa fie mama si una care sa-si doreasca doar cariera sunt de fapt extreme…si insusi faptul ca o femeie trebuie sa aleaga intre cariera si copii este o lipsa de libertate de alegere Smile Iar echilibrul nu este tocmai usor de gasit… As vrea sa cred ca e cum spui, ca barbatii si femeile sunt fericiti cu rolurile confuze pe care le au acum, dar eu nu prea ii vad asa, din contra…cei mai multi barbati se plang ca sunt singuri sau ca si singuri pentru ca nu primesc destula atentie, cele mai multe femei se plang ca nu reusesc sa imbine dorinta de a face o cariera sau macar sa fie suficient de bune incat sa nu se teama pentru ziua de maine cu dorinta de a avea copii si timp pentru cei dragi. Nu se pune problema de a stabili reguli sau de a eticheta, ci de a gasi un echilibru…

Rontziki 23 iulie 2009 20:44

@Anonim: nu sunt pentru o intoarcere in timp, Doamne, fereste! Big Smile dar e necesara o reasezare, o percepere a noilor conditii, cum bine spui si probabil ca se va intampla…in timp… Competitia dintre barbati si femei, nevoia asta vanitoasa de a demonstra ca putem face aceleasi lucruri, valabila si la voi si la noi, duce la o uniformizare dincolo de drepturi egale…si, poa’ sa spuna oricine orice, eu nu sunt de acord cu diluarea diferentelor. E dovedit stiintific faptul ca suntem diferiti si, in naivitatea mea, cred ca n-om fi degeaba asa Big Smile Se spunea ca inima si mintea au sex si sper sa ramana asa Smile Off topic: nu stiu, dar poate vei semna, ca sa stiu Smile

Rontziki 23 iulie 2009 20:47

@iguana: sunt de acord cu tine, nu vrem sa fim jignite si avem libertatea de a iesi dintr-o relatie care nu este in regula! Complacerea in ceva ce dauneaza partenerilor si poate si copiilor e de-a dreptul boala si trebuie tratata… Dar oare nu o fac uneori femeile prea usor doar pentru ca pot?! Smile

Thornofrose 24 iulie 2009 13:04

cred că am mai multe de spus și cred că ai dreptate . voi citi din nou cu atenție postul și voi formula un articol de răspuns. foarte interesant postul tău și foarte bine realizat.

Rontziki 24 iulie 2009 21:08

@Rose: multumesc si abia astept sa te citesc Smile Sunt intr-adevar foarte multe de spus Smile

copiiiiubirii 24 iulie 2009 23:33

Eu cred ca de fapt sunt simple, chiar foarte simple… pentru ca se rezuma la nevoi simple. Dar multi doresc sa le faca sa para complicate, de fatada. E la moda sa fii complicat. Sunt simple si se rezuma la lucruri si probleme simple. Dar nu stiu ce sa faca si par complicate. Sunt simple pentru ca, asa cum spui tu, sunt seci si fara continut. Pentru ca ceva sa fie complicat trebuie sa aiba esenta; multa esenta. Sunt simple pentru ca oamenii aleg calea cea mai usoara si simpla: sa se arunce in relatii fara sa gandeasca si sa analizeze prea mult si sa iasa repede si simplu, fara a cauta calea complicata a incercarii de a salva relatia totusi. Femeile uita… dar barbatii au uitat si ei. Au uitat sa fie barbati, se efemizeaza complet. Au uitat sa fie soti; cer totul de la sotiile lor, iar daca relatia nu merge e vina sotiei, ca ea trebuia sa intretina relatia. Daca el inseala, e vina sotiei, a lui nici 1%. Au uitat sa fie tati; iar a fi tata nu inseamna cum cred multi, sa puna painea pe masa. A fi tata inseamna a oferi educatie, indrumare, sprijin, prietenie, respect… nu e doar responsabilitatea mamei. Nu fac pe feminista. Dar fiecare pasrte isi are greselile si lipsurile. Nu exista un singur vinovat, fiecare isi are partea sa de vina.

Rontziki 25 iulie 2009 11:49

@copiiiiubirii: da, oamenii aleg calea cea mai usoara cautand satisfactii imediate, exact asa cum spui, se arunca in relatii nu numai fara sa gandeasca, uneori fara ca macar sa simta cu adevarat, si cum binele individual este putin amenintat in relatie, renunta la relatie…Fiecare vrea doar sa-i fie bine, nimeni nu mai construieste. Bineinteles ca fiecare are partea de vina…multi barbati aleg calea comoda in orice si uita sa fie barbati, soti… Ca o exceptie imbucuratoare, am cunoscut multi tati, din generatia noastra, care isi dau silinta si reusesc foarte bine in postura asta de tati…e drept ca sunt inca incepatori, dar sper sa nu se schimbe cu timpul…

6 comments

  • Rodica

    Barbati,femei,ea creste copii,el conduce lumea,ei se urasc,ei sunt barfiti,lumea se duce de rapa…Nu stiu cine e de vina,nu stiu cine continua…chestia e ca nu ne cunoastem pe noi(foarte bine)si ne dam cu presupusul despre ceilalti…Barbatii zic ca stiu cum sunt femeile si invers,dar pusi fata-n fata esueaza.
    Parerea mea e ca,cu toate ca avem aceleasi drepturi,avem posibilitati diferite(nu bazate pe relatii de subordonare)de a le duce la indeplinire,si asta tine"putin"si de saua turceasca…

  • Rontziki

    @Rodica: in primul rand, bine ai venit pe la mine! Smile
    Nu am intentionat sa caut vinovati si, avand in vedere ca, pentru a merge, e nevoie de doi, de obicei cand nu merge, intr-o forma sau alta sunt "de vina" amandoi…Si da, ai foarte mare dreptate: intai de toate trebuie sa ne cunoastem pe noi insine si apoi e mai simplu sa ii cunostem si pe ceilalti.
    Suntem diferiti de la natura si asta face sa avem forme diferite de actiune si de reactie…parerea mea e ca asa si trebuie sa fie Smile

  • De acord, sa nu uitam ca nu ne-am nascut diferiti degeaba.
    Nu prea e bine sa ne sfidam natura. Ok, nici sa tindem spre extreme, e nevoie de echilibru in tot, si mai ales de respect reciproc, inclusiv fata de lucrurile care ne deosebesc. Dar trendul asta de “uniformizare” eu cred ca nu e foarte benefic. Riscam sa ajungem la un moment dat sa ne simtim cu iubirii ca si cu niste prietene. Minim dubios!

    • Corect! Suntem atraşi de diferenţe, totuşi, dincolo de trăsături concrete, şi în momentul în care acestea se estmpează, aleluia şi cu atracţia…
      Plus că, dacă semănăm prea mult, convieţuirea devine imposibilă, mai ales că atât femeile, cât şi bărbaţii, împrumută de la celălalt sex numai ce nu trebuie Big Smile

  • Exact, altfel am fi gay Smile

  • Adevarul e ca femeile au uitat ce inseamna cu adevarat feminitatea, iar barbatii nu mai stiu sa fie domni. Muncim cot la cot, petrecem, injuram, ne imbracam la fel, visam la egalitate in drepturi dar ne impiedicam de prejudecati, ne certam, amenintam, ne batjocorim vietile, copiii si sufletele.
    Adevarul e ca traim vremuri in care verbul ‘a avea’ starpeste ideea de ‘a trai, a zambi, a multumi, a te bucura’. Drept pentru care suntem atat de nemultumiti de ceea ce ne lipseste incat nu ne mai putem bucura de ceea ce avem.

Leave a Reply to Rontziki Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.