Antidot impotriva noastra

Se pare ca oamenii sunt vesnic nemultumiti…

Avem in noi un germene care ne facem sa simtim ca nimic nu e suficient si care, ce-i drept, e benefic evolutiei, dar…pana unde sa mergem cu carcoteala la adresa propriilor noastre vieti?!

Am obosit sa vad numai oameni nefericiti, oameni care asteapta minuni pentru a fi fericiti sau macar multumiti…

Imi spunea cineva demult ca in viata exista mai multe tipuri de “suferinte”:

– sunt dramele, atunci cand pierzi pe cineva, cand tu sau cineva apropiat are o boala grava, cand ti se schimba iremediabil viata intr-un sens neales de tine;

– sunt problemele reale, grave, dar nu drame, momente in care nu poti percepe ziua de maine, atunci cand ai genul acela de suferinte si probleme, care, desi poate peste un timp nu vor mai conta, isi lasa amprenta, cum ar fi o despartire dureroasa, lipsa temporara a unui loc de munca;

– sunt acele nemultumiri la adresa vietii noastre in general, de genul nu ma inteleg cu partenerul sau n-am partener, nu-mi convine jobul pe care il am;

– si mai sunt acele suparari pentru maruntisuri, “farafasticuri sau chiar rasfaturi”, ca sa citez exact…gen aglomeratie in trafic care reuseste sa-mi strice dimineata, un telefon enervant, o vorba aruncata aiurea si tot asa…

Ma intreb daca este necesar sa trecem prin primele doua categorii ca sa incepem putin cate putin sa nu le mai dam atata importanta celorlalte.

Bineinteles, problemele sunt multiple, exemplele de mai sus fiind cat se poate de generale. In plus le percepem subiectiv, dar, cu putin efort, ele se pot incadra in una din categorii. Este foarte adevarat ca cel putin maruntisurile de care ziceam ne mananca nervii in fiecare zi, ca stresul imbolnaveste incet si sigur…dar nu depinde si de noi cat de mult le lasam sa ne afecteze?

Poate ca nu este atat de important sa avem tot ceea ce ne dorim si credem noi ca ne-ar placea (de multe ori ne mai si inselam Smile ), cat sa ne dorim si sa ne placa ceea ce avem…E veche de cand lumea aceasta idee, dar cata atentie ii dam?

Viata e formata din perioade in care predomina binele si altele in care ne e mai greu, ca sa nu zic mai rau, dar nu cred ca sunt in viata perioade in care totul este absolut roz, mie una nu mi s-a intamplat Smile Trecand prin momente mai grele, am inteles ca insasi absenta unui motiv de suferinta trebuie sa fie o baza suficienta pentru a incerca sa ma bucur de fiecare zi!

Observ constant in jurul meu cum oamenii, atunci cand isi doresc ceva, traiesc in asteptarea acelui ceva, tanjesc dupa fericirea pe care o vor avea candva, fara sa realizeze ca poate acel ceva nici nu este catalizatorul fericirii lor sau ca, atunci cand vor ajunge acolo unde isi doresc, vor exista alte motive de nemultumire pentru ca niciodata nu vor avea gama completa de dorinte implinite si, in realitate, traiesc in asteptarea binelui de maine, a minunii de maine…care de multe ori intarzie sa apara, producand frustrare si nemultumire.

Micile nemulţumiri se acumuleaza, aşteptarea se cristalizează si devenim nefericiti pana in maduva oaselor. Din pacate, odata ajunsi aici, nici macar o dorinta implinita nu va reusi sa ne scoata din letargie, parca nu mai are culoarea pe care o speram, asta daca observam ca ni s-a implinit, daca nu cumva suntem prea ocupati cu nemultumirea din inertie.

E firesc sa ne dorim mai mult si sa facem tot ce putem pentru a implini ceea ce ne dorim, dar sa nu uitam ca si drumul pana acolo face parte din viata noastra, ea nu incepe doar atunci cand ni se implinesc dorintele si visele.

In viata oricui exista motive de nemultumire si neimplinire, dar vor exista mereu, diferind poate doar planurile si aspectele asupra carora planeaza ele…cred ca fiecare om, daca se uita in urma si isi analizeaza macar si numai cativa ani, pe langa suferinte si dureri, pe care poate le-a si uitat, constata ca a trait minuni pe care nici nu si le imagina.

Viata este mult mai dinamica decat resimtim noi, nici un “azi” nu a fost ca “ieri” si nici un “maine” nu va fi ca “azi”, dar pana vin momentele de poimaine, sa ne multumim si cu azi Smile

Nu este vorba de un “carpe diem” extrem, ci mai degraba de a face noi clipa si de a o percepe in asa fel incat sa merite traita.

Ma incapatanez sa cred ca nu avem nevoie chiar de totul pentru a ne simti bine, pentru a zambi si a incerca sa fim macar putin fericiti…asa, de exercitiu, pana la fericirea aia mare care ne va pocni cand ni se vor implini toate dorintele si n-o s-o putem duce Big Smile

12 comments

  • Saturnianul

    Toate dorinţele nu ni se vor împlini niciodată pentru simplul fapt că o dorinţă o dată împlinită îi va lua locul imediat alteia. Şi vorbesc aici de orice dorinţă, oricît de mare sau de mică.

    Şi am o singură dorinţă principală: heliul pe care-l respir să-l pot împărţi la un moment dat cu cineva Grin

    Pîn-atunci mă bucur de orice lucru frumos pe care mi-l oferă viaţa. Uneori ca un copil Smile

  • pheideas

    Ma intreb, daca n-ar fi bine, uneori, sa vina cineva cu un par si sa ne pocneasca in zona occipitala. De ce ? Asa, sa nu mai visam la avioane pe cer, ci sa coboram privirea catre nimicuri, uneori mult mai frumoase si mai apropiate.
    Va uitati vreodata cu atentie in ochii celor pe care ii intalniti ?
    Se spune ca ochii sunt porti ale sufletului si ale mintii. Daca ai cheia potrivita, poti vedea multe lucruri interesante. Sunt fel si fel de porti …
    Am patruns de multe ori priviri ce seamana cu o camera pustie, cenusie si stramta. Proprietarii acestor priviri sunt goi interior si incearca cu disperare sa compenseze goliciunea spirituala prin zgomot si epatare. I-am intalnit pe strada, uneori chiar printre cunostinte apropiate.
    Alteori, rar intr-adevar, mi s-a intamplat sa cunosc si altfel de priviri. Un fel de nestemate rasarind din noroi, apartinand unor oameni extem de modesti material, si a caror bogatie se afla in interiorul lor. Ca s-o descoperi ai nevoie de cheie si uneori e nevoie sa sapi adanc cu unelte potrivite.
    Contraste …
    Despre un astfel de contrast, vreau sa va povestesc in continuare.
    In fiecare zi, prin fata blocului in care stau, trece o fata. De fapt trec mai multe, insa fata despre care vreau sa va povestesc, are ceva special. Are un handicap locomotor, provenit cred, dintr-o boala a copilariei. In fiecare dimineata se duce la piata. Un om normal parcurge distanta in aproximativ 5 minute. Ei ii ia o ora. Un cadru metalic ii foloseste drept sprijin, si cu perseverenta, se lupta sa-si parcurga suta de metri.
    Uneori se aseaza pe o bordura in fata blocului, si rezemata de cadru, priveste oamenii cu ochi mari si expresivi. Mi-am propus sa ma opresc si sa o intreb ceva. Habar nu am ce, ce carti ii plac, ce muzica, nu conteaza. Ceva inlauntrul meu imi spune ca trebuie s-o ajut intr-un fel. Pare usor, dar nu e. De fiecare data cand vreau sa ma opresc, mi se pune un nod in gat. Data viitoare am s-o fac cu siguranta.Smile
    Privind-o, imi dau seama ca ea vede viata intr-o alta dimensiune. O dimensiune de care noi, cei normali, ne aducem rar aminte, si atunci, pentru o scurta perioada de timp.
    Fata cu pricina mai are ceva special: privirea. Ochii sai sunt senini, luminosi, si degaja profunzime si bucurie interioara. Am enuntat mai demult un proverb: Frumusetea se naste din noroi si bunatatea din suferinta. In cazul ei, frumusetea si bunatatea au erupt in interior. In afara nu aveau unde. A fost condamnata de Univers sa traiasca in putin, si atunci, prin forta sa interioara a intors Universul in favoarea ei, dand un alt sens vietii, strain noua, celor obisnuiti.
    Dan Puric spunea intr-un interviu, despre o baba care l-a oprit pe strada, sa-l intrebe ce inseamna "Fast Food". Iar el, grabit, i-a raspuns: "Sa mananci repede !". Iar baba, senina: "De ce, maica ?". Baba traia intr-un alt timp, o alta dimensiune.
    Va spuneam in introducere de lucruri marunte. Ei bine, pentru noi, cei sanatosi, multe aspecte ale cotidianului au devenit atat de insignifiante, ca mersul la piata sau suitul in avion, incat suntem vesnic nemultumiti. Vrem mai mult. In privirea noastra se citeste aspiratia la lucruri uneori imposibile. Dar uitam ca fericirea se afla in spatele portilor, nu in afara lor. Ati observat ca avem tendinta sa ne concentram pe obiective indepartate, si sa le ignoram pe cele apropiate ? Apoi ne plangem ca timpul trece mai repede. Nu trece, perceptia noastra asupra timpului este diferita.

  • Rontziki

    @Saturnianul: Si atunci cu siguranta vor mai aparea si alte dorinte Smile
    Da, ai dreptate, o dorinta indeplinita lasa loc unei alte dorinte, daca nu cumva o si genereaza Big Smile
    Ma bucur ca reusesti sa faci asta si ca imi infirmi teoria nemultumirii ca stare perpetua Smile

  • Rontziki

    @pheideas: intamplator in seara asta chiar as vrea sa ma pocneasca cineva cu un par in capatana Big Smile
    Lasand asta la o parte, in timp ce scriam, exact la genul de oameni ca cei descrisi de tine ma gandeam, aceia care, desi traiesc poate adevarate drame sau cel putin noi, cei care nu le traim, asa le vedem, si totusi ei reusesc sa vada minunea fiecarei zile Smile In draftul initial, scrisesem si ceva de genul asta, dar si-asa postarea e cam lunga, asa ca am redus la "Ma intreb insa daca este necesar sa trecem prin primele doua categorii ca sa incepem putin cate putin sa nu le mai dam atata importanta celorlalte?!" si sa reusim sa ne bucuram de momentele frumoasa pe care le traim Smile
    Si da, fericirea se afla in noi si nu trebuie decat sa o percepem si sa-i dam atentie Smile

  • cdmitroi

    Tulai-Doamne. Supararile, necazurile, nenorocirile…toate cred ca sunt parte din viata noastra. Precum in Tache, Ianke si Cadar, descrierea nenorocirii mi se pare geniala: "Cica nenorocirea, este o persoana foarte delicata si foarte pretentioasa… Cand da de-un om suparat si incruntat, inda zice, "poftim! aici e! m-asteapta" si cand da de unu vesel, zice: Pardon, am gresit si se duce la altu….

  • Rontziki

    @cdmitroi: mare adevar graiesti Smile si apai alea rele vin oricum, nu tre' sa le mai invitam si noi Smile

  • Rodica

    Nemultumirea noastra cronica s-ar putea pune in legatura cu arhetipul pe care nu mai reusim sa-l urmam,ii pierdem coordonatele pe drum.
    Asteptam minuni?Poate doar niste ochi mai limpezi ca ai nostri,sau propria limpezire,care uneori pp o noua perspectiva asupra situatiei.
    Toate ni se par extrem de greu de dus,deoarece nu ne putem proiecta sperantele dincolo de"ziua de maine",iar temporalul(acolo unde se afla toate problemele noastre)se transforma in"atemporal",si de aici si disperarea noastra.
    Avem nevoie de atat de putin pt a fi fericiti,numai ca alergam acolo unde nu trebuie,dupa ce nu trebuie,la momentul nepotrivit,restul e de trait,de aflat,de cunoscut si de rezolvat.

  • Rontziki

    @Rodica: da, asa este, alergam dupa ce avem impresia ca ne trebuie…si, indiferent, dupa ce alergam, ne setam atat de mult pe ce ne dorim, incat uitam sa mai traim drumul pana acolo Smile

  • Cami

    maruntisurile ne macina pentru ca nu avem intelepciunea necesara sa privim lucrurile de la un nivel superior si sa le vedem adevarata insemnatate. de fapt in general suntem nemultumiti pentru ca nu percepem corect valoarea lucrurilor. cred ca e ceva care vine odata cu experienta de viata, sa intelegem ce conteaza. pentru ca suferinte si caderi vom mai avea, fac parte din viata, si niciodata nu le vom avea pe toate. imi place mult postul. bravo!

  • Rontziki

    @Cami: Mulţam! Smile Aşa este, multe din lucrurile astea le învăţăm odata cu vârsta, căpătând experienţă, dându-ne cu capul de sus…asta dacă avem mintea deschisă să le învăţăm şi nu vedem insuccesul doar ca pe un continuu ghinion şi dacă nu pornim de la ideea că totul ni se cuvine…din păcate, sunt şi oameni prin care timpul şi viaţa trec degeaba…

  • Cami

    conteaza si firea omului, si cat il duce capul… intr-adevar, am mai zis-o mai demult, unii imbatranesc degeaba.

  • Pingback: Să se revizuiască, primesc, dar... | Rontziki

Leave a Reply to Rontziki Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.